România comunistă oferea străinilor care veneau în calitate de turiști sau în interes de afaceri magazine exclusiviste de unde puteau cumpăra produse de lux. Bunurile erau importate din vestul Europei, America de Nord și Japonia și erau ținute departe de românii de rând.

În aceste magazine denumite „shop-uri“ (de la englezescul „shop“, care înseamnă magazin) erau vândute numai pe valută produse rafinate - cum ar fi alcool, tutun, parfumuri, încălțăminte, îmbrăcăminte, aparate de radio, televizoare, calculatoare, frigidere, mașini și, în anii 1980, calculatoare personale.

Magazinul era ușor de identificat. În primul rând scria „Shop" pe firmă, iar pe vitrină era imprimat, vizibil, cu galben, simbolul dolarului.

Aici se vindeau, de asemenea, suveniruri românești de calitate premium, precum piei de oaie, obiecte de artizanat, costume populare și discuri de muzică populară.

Oferta din Shop - doar în visurile românilor

„Oferta" mărfurilor din magazinele acestea se stabilea anual, cel puțin până la mijlocul anilor '80, printr-un ordin comun al Ministerului Comerțului Exterior și Ministerului Turismului. Fiecare hotel avea un magazin gen „Shop". Aici se comercializau toate minunățiile occidentale la care românii visau cu ochii deschiși : țigări Kent și Marlboro, deodorante Rexona, săpunuri Fa, ciocolată Toblerone, whisky Johnnie Walker, coniac Napoleon, casetofoane Sanyo etc.

Se vindeau chiar și autoturisme Dacia. Astfel, o Dacia 1.300 se vindea în 1983 cu 4.500 de dolari, iar o Dacia 1310 LS costă 5.500 de dolari. Un televizor color Sharp costă 562 de dolari, iar un JVC se vindea cu 744 de dolari.

Se vindeau și celebrele mașini de spălat AlbaLux fabricate la Cugir, cu prețuri între 50 și 100 de dolari. O cameră de luat vederi JVC costă 1.013 dolari.

O sticlă de Campari era 6 dolari, Cinzano și Martini - 4,5 dolari, Cola - 40 de cenți sticla, berea Carlsberg la cutie - 70 de cenți.

Casetele audio (AGFA, BASF, Philips), între 1.80 și 4,50 de dolari, hainele de artizanat: 30 - 70 de dolari, televizoare alb-negru românești: 100 - 130 de dolari, radiocasetofoane de diverse mărci, mono sau stereo: 300 - 500 de dolari.

Prețurile autoturismelor erau următoarele: Dacia 1310 şi Dacia 1410 – 2.600 de dolari, Dacia 1320 – 3.150 de dolari, Dacia break – 2.800 de dolari, Dacia camionetă – 2.875 de dolari, Oltcit – 2.700 de dolari, Aro 10 – 3.825 de dolari, Aro 24 Diesel – 5.000 de dolari, Aro 24 cu motor tip Otto – 4.300 de dolari, colecţie CKD Dacia – 2.450 de dolari, colecţie CKD Aro – 2.900 de dolari.

Gestionarii acestor magazine erau un fel de mandatari și aveau o oarecare libertate în aprovizionare, dar trebuia să dea bani frumoși ca să-și păstreze locul. Ei erau, de asemenea, informatori ai Securității, altfel nu aveau cum să obțină un astfel de post.

Bunurile se vindeau exclusiv pe valută, ca urmare doar cetățenii străini și românii care lucraseră în străinătate și dețineau legal dolari aveau acces la ele. O scenă celebră cu un shop apare în filmul „Nea Marin Miliardar", realizat în 1979, cu Amza Pellea în rolul principal.

Inițial, magazinele Comturist erau orientate către vizitatorii străini, fiind necesar un pașaport pentru a le vizita, dar prin anii 1980 cerința s-a schimbat pentru a permite oricărui cumpărător care deținea valută străină , care trebuia declarată și putea fi procurată doar prin munca prestată în Occident sau prin trimiteri de la rude străine.

Sursa principală de clienți o constituia muncitorii care lucrau în străinătate - trimiși de obicei în țări că Libia, Siria, Irak - și care dețineau în mod legal valută.

Shop-urile reprezentau o altă modalitate prin care regimul comunist făcea rost de valută de la turiștii străini care vizitau România. Se strângeau sume foarte frumușele și nu era deloc neobișnuit ca un shop cu un amplasament foarte bun, într-o stațiune de pe litoral de exemplu, să înregistreze vânzări de sute de mii de dolari, mărci, franci sau lire sterline într-un singur sezon.