Sharon Stone a făcut public numele producătorului care i-a cerut să facă sex cu un coleg de scenă, dar şi numele actorului implicat VIDEO

Sharon Stone a făcut public numele producătorului care i-a cerut să facă sex cu un coleg de scenă, dar şi numele actorului implicat VIDEO

În cadrul podcastului Louis Theroux, recent, Sharon Stone a dezvăluit, pentru prima dată, identitatea producătorului de film despre care susține că i-a cerut să facă sex cu colegul ei de scenă din filmul „Sliver”, din 1993, pentru a-i îmbunătăți performanțele actoricești, relatează The Guardian .

Sharon Stone, foto arhivă Profimedia

Sharon Stone, foto arhivă Profimedia

Vedeta de la Hollywood descrisese inițial cum a decurs întâlnirea cu producătorul în memoriile sale din 2021, dar fără a dezvălui identitatea celor implicați.

Sharon Stone a povestit la podcastul Louis Theroux că producătorul peliculei „Silver” a considerat la acea vreme că ea este responsabilă pentru abordarea interpretării slabe a lui William Baldwin în filmul despre o femeie care descoperă secretele chiriașilor după ce se mută într-o clădire exclusivistă din New York.

Actrița a susținut că Robert Evans, mogulul de la Hollywood care a condus producția la Paramount și care a murit în 2019, i-a spus să facă sex cu William Baldwin.

„[Evans] alerga prin birou, cu ochelarii lui de soare, explicând că s-a culcat cu Ava Gardner și că eu ar trebui să mă culc cu Billy Baldwin, pentru că [atunci] interpretarea lui ar fi mai bună. (...) Dacă aș putea să mă culc cu Billy, atunci am avea chimie pe ecran și am salva filmul. Adevărata problemă eram eu, pentru că eram atât de încrâncenată și nu eram o actriță adevărată, care ar putea să i-o tragă și să repună lucrurile pe drumul cel bun. (...) Adevărata problemă era că eram eu atât de încordată” – a mărturisit prin viu grai vedeta, după ce scrisese aceste lucruri şi în memoriile sale, dar fără a preciza numele producătorului sau al actorului cu care era sfătuită să facă sex.

Primul gând care i-a venit a fost: „Acum, dintr-o dată, sunt în afacerea «trebuie să mă culc cu oamenii»”, a mai spus ea.

Sharon Stone a devenit celebră în anii 1980 și 1990, apărând în filme de succes precum „Total Recall”, „The Mighty”, „Casino”, „The Last Action Hero” și „Basic Instinct”, unde a jucat alături de Michael Douglas.

Continuând discuţia despre cariera sa, actriţa a spus că ea crede că șefii studiourilor au fost de vină pentru deciziile proaste de distribuție. Făcând o comparaţie între distribuţia din „Silver” şi „Basic Instinct”, Sharon Stone a spus: „Nu a trebuit sfac sex cu Michael Douglas. Michael putea să vină la muncă și să știe cum să joace, să facă acea replică, să repete și să apară”.

A criticat inechitatea dintre bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte salarizarea

Actriţa a sugerat, de asemenea, în podcast, că a fost etichetată ca fiind dificilă și că nu i s-a oferit niciodată un rol important după filmul cu gangsteri „Casino” al lui Martin Scorsese, din 1995, unde a fost nominalizată la Oscar.

Regizorul Francis Ford Coppola i-a spus că va pierde Premiul Oscar pentru interpretarea lui Ginger McKenna, Susan Sarandon triumfând pentru rolul ei din „Dead Man Walking”.

„Asta se întâmplă pentru că această sală nu poate auzi opera. Nu ne lasă să câștigăm, pentru că nu vor să preluăm controlul sistemului”, i-ar fi spus Ford Copolla înainte de gală.

Sharon Stone a continuat să joace în „Catwoman”, „Lovelace” și „Basic Instinct 2”. În 1999, a fost nominalizată la premiul Zmeura de Aur pentru remake-ul thrillerului Gloria, de John Cassavetes.

„M-a observat cineva în Lovelace? A fost o interpretare pe care puteai să-ți ascuți cuțitele. A observat cineva asta? Nu!(...) Vedeți vreo recunoaștere pentru toate astea? Nu. Eu sunt actrița invizibilă”, a spus actriţa, care crede că Hollywoodul nu a vrut ca ea să aibă succes.

„Este mai ușor să spui «este rece», «nu-mi place», «este dificilă», «trebuie să fie bolnavă» sau «este prea bătrână» sau «este greu de distribuit», sau «nu știm ce să facem cu ea»”, a continuat ea.

Sharon Stone crede că la Hollywood nu a fost agreat faptul că, în 2015, ea a criticat diferența de remunerare între femei și bărbați în industrie și în toate profesiile.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!