Shakira și Pique s-au certat în public într-un restaurant din Barcelona
Celebrul cuplu Shakira și Pique trece prin momente dificile. Deși în ultimele luni au încercat să arate că nu se întâmplă nimic între ei, zvonurile privind o criză între celebra cântăreață columbiană și fotbalistul catalan au luat amploare, mai ales după o ceartă pe care cei doi au avut-o într-un restaurant din Barcelona, informează online ziarul spaniol ABC.
Potrivit revistei Cuore, cuplul a fost văzut discutând aprins în restaurant în fața celor doi băieți ai lor, Sasha și Milan. Potrivit publicației, clienții restaurantului au asistat la ceartă și au observat chiar lacrimi în ochii artistei columbiene.
Shakira, care ajunsese înainte împreună cu copii, era supărată pe jucătorul de la FC Barcelona pentru că întârziase și venise prost dispus. Cântăreața i-a făcut mai multe reproșuri în timp ce au mâncat și a ridicat de câteva ori glasul.
Potrivit mărturiilor celor prezenți, după ce au comandat mâncarea, Shakira a început să plângă și să se certe cu Pique. Sportivul, evident jenat, i-a atras atenția să nu facă o scenă în public și în fața copiilor, dar nu a reușit să o calmeze.
Aceste zvonuri intervin într-un moment dificil pentru artistă, care și-a suspendat recent turneul "El dorado World Tour" din cauza unor probleme la corzile vocale. "Sunt foarte tristă pentru ca nu pot respecta datele acestui concert", mărturisise ea, exprimându-și încrederea că dacă va urma sfaturile medicilor se va putea recupera curând.
La toate acestea se adaugă și implicarea cântăreței în scandalul "Paradise Papers", documente care au dezvăluit mecanismele de optimizare fiscală de care beneficiază unele dintre cele mai influente celebrități și companii mondiale.
Shakira, care locuiește la Barcelona cu partenerul ei de viață, Gerard Pique, are domiciliul fiscal în Bahamas și ar fi transferat în Malta și Luxemburg, două țări cu rate de impozitare deosebit de scăzute, drepturile sale de autor — în valoare de circa 31,6 milioane de euro.
AGERPRES