Sfaturi în perspectiva examenelor din toamnă

Sfaturi în perspectiva examenelor din toamnă

Examenele din toamnă ale copiilor pot constitui un motiv de conflict în familie în lunile de vară. Faptul de a fi în vacanță și lipsa obișnuinței de a învăța în această perioadă fac din studiu o sarcină grea pentru copii, iar a-i determina pe aceștia să studieze poate deveni, pentru părinți, o tortură, relatează cotidianul spaniol ABC, care oferă câteva recomandări pentru evitarea problemelor.

În primul rând, studiul trebuie să se îmbine cu relaxarea. Pentru aceasta, părinții trebuie să cunoască pasiunile și abilitățile copiilor lor. Fiecare copil are propria personalitate, iar părinții trebuie să țină cont de preferințele lui, inclusiv de sugestiile profesorilor, în momentul în care îi propun o anumită activitate.

Un program de studiu este necesar. Dat fiind faptul că nu există obișnuința de a studia pe timpul verii, stabilirea unui program este una dintre cele mai complicate chestiuni. Se recomandă un orar individualizat. Acesta trebuie să fie flexibil, dar trebuie să aibă limite și să fie respectat.

Este bine să se studieze puțin câte puțin, stabilindu-se ținte de atins. În acest sens, împărțirea volumului de muncă și respectarea planificării — pe săptămâni, de exemplu — este fundamentală și, în plus, favorizează studiul, pentru că volumul va părea mai mic și efortul nu va mai fi perceput în mod negativ.

Stima de sine trebuie să fie încurajată. O corijență nu poate fi abordată ca un eșec. Părinții trebuie să-și sprijine copilul și să-i stimuleze încrederea în sine. Reușitele lui trebuie să fie puse în evidență.

Atenție la căldură. Căldura are un efect negativ în orele de studiu pentru că afectează concentrarea copiilor. Se recomandă ca aceștia să studieze într-o cameră ventilată, să înceapă studiul la prima oră a dimineții sau să învețe seara, pentru a evita perioadele cu temperaturi înalte.

Alimentația și hidratarea trebuie să fie supravegheate. O bună alimentație este fundamentală pentru corecta funcționare a organismului. Se recomandă o dietă echilibrată, cu trei mese pe zi și cel puțin un litru și jumătate sau doi litri de apă zilnic.

Nu în ultimul rând, este benefică organizarea unei activități săptămânale în familie. O astfel de activitate care să fie și distractivă poate fi percepută ca o recompensă pentru efortul făcut. Pe lângă faptul de a fi o formă de a-și petrece timpul în familie, poate constitui și un stimul pentru copil. AGERPRES


populare
astăzi

1 E oficial că se putea mai rău, a rămas candidat Căcărău...

2 VIDEO Câtă nesimțire! / Bolojane, te-ai văzut cu sacii în căruță și-ai început să-ți arăți caracterul?

3 Iftime l-a mirosit pe Bolojan? / Prima demisie de la vârful PNL după formarea Coaliției cu PSD-UDMR și minorități

4 Foarte interesante amănunte...

5 Voi ați citit ce scriu prestigioase publicații occidentale despre decizia CCR de anulare a prezidențialelor în România?