Sfântul Ciprian, mare făcător de minuni. Cea mai puternică rugăciune care trebuie rostită pe 2 octombrie

Sfântul Ciprian, mare făcător de minuni. Cea mai puternică rugăciune care trebuie rostită pe 2 octombrie

Cărţile bisericeşti vorbesc despre Sfântul Ciprian ca fiind un vrăjitor iscusit. Acesta putea să pornească vântul, tunetele sau ploaia. Cu toate acestea, viaţa i s-a schimbat atunci când a încercat să-şi dovedească puterea farmecelor împotriva fecioarei Iustina.

Sfântul Ciprian, prăznuit în fiecare an pe 2 octombrie FOTO Adevărul

Sfântul Ciprian, prăznuit în fiecare an pe 2 octombrie FOTO Adevărul

În fiecare an, pe 2 octombrie, credincioşii se roagă Sfântului Ciprian pentru a fi feriţi de rele. Se spune că toţi cei care au cerut ajutorul l-au şi primit.

Sfântul care a fost vrăjitor, filosof și slujitor al zeului păgân Apolo din Antiohia Siriei, s-a lepădat la un moment dat de vrăjitorie și a ajuns episcop.

Însă, în timpul persecuţiei poruncite de Decius împotriva creştinilor, lui Ciprian şi Iustinei le-au fost tăiate capetele. Oamenii îl cinstesc pe 2 octombrie pentru partea luminoasă a vieţii sale: convertirea la creştinism, viaţa închinată slujirii lui Hristos şi pentru cununa de martir pe care a primit-o în vremea când era episcop.

Vrăjile au rămas fără efect

Conform crestinortodox.ro, Ciprian a încercat să facă vrăji pentru Iustina, pus de un tânăr păgân. Aglaid s-a îndrăgostit deaceasta şi dorind să o ia de soţie, cere ajutorul vrăjitorului Ciprian pentru că a fost respins de fecioară. Se spune că Ciprian a trimis succesiv la Iustina diavoli care s-o facă să-l placă pe Aglaid, însă vrăjile au rămas fără efect, căci ea le alunga cu rugăciune, post şi semnul sfintei cruci.

În urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a cunoscut înşelarea în care se afla şi s-a botezat. El a fost hirotonit preot, iar mai târziu episcop în Cartagina. Însă, în timpul persecuţiei poruncite de Decius împotriva creştinilor, lui Ciprian şi Iustinei le-au fost tăiate capetele. Pentru că au fost martirizaţi odată, în anul 304, sunt şi pomeniţi în aceeaşi zi, pe 2 octombrie.

Pelerinaj la lăcașul de cult de pe Calea Victoriei

Pe Calea Victoriei nr.12, între străzile Stavropoleos şi Lipscani se află Biserica Sfântul Ciprian - Zlătari în care se află o parte din moaştele Sfântului. Este vorba despre mâna dreaptă, făcătoare de minuni, aşezată în partea stângă a altarului, într-o casetă de mici dimensiuni. Aici, nu doar credincioşi din Bucureşti, ci şi din ţară vin şi înalţă rugi la Sfântul Ciprian pentru a-i dezlega de blesteme şi a avea căsătorii fericite. În această biserică, Moliftele Sfântului Vasile sunt mai puternice decât în orice alte biserică. Credincioşii care trec pragul lăcașului de cult spun că după rugăciunile închinate Sfântului Ciprian se dezleagă farmecele şi blestemele, se vindecă boli grave şi chiar le sunt trimişi prunci femeilor sterpe.

Rugăciunea care face minuni

Astfel, pe 2 octombrie, credincioșii trebuie să rostească o rugăciune care face minuni: alungă relele și desface orice blestem:

Stăpâne Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; Împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție! Tu, Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, depărtează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-și dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toată zidirea de toate legăturile diavolești. Și dezleagă pe robul Tău (numele), împreună cu toate ale casei lui, de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților noștri, toată lucrarea satanei, Tu, Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, și distruge toată lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

Așa, Doamne, Stăpâne a toate, auzi-mă pe mine nevrednicul slujitorul Tău și dezleagă pe robul Tău (numele) de toate legăturile satanei și dacă este legat în Cer, sau pe pământ, sau cu piele de animale necuvântătoare, sau cu fier, sau cu piatră, sau cu lemn, sau cu scriere, sau cu sânge de om, sau cu al păsărilor sau cu al peștilor, sau prin necurăție, sau în alt chip s-au abătut asupra lui, sau dacă din altă parte au venit, din mare, din fântâni, din morminte, sau din orice alt loc, sau dacă au venit prin unghii de om, de animal, sau gheare de pasăre, sau prin șerpi (vii sau morți), sau prin pământul morților, sau dacă au venit prin străpungere de ace, dezleagă-le pentru totdeauna, în ceasul acesta, Doamne, cu puterea Ta cea mare!

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!