Considerată una dintre cele mai mari sărbători religioase din an, Sfântul Andrei se suprapune peste o sărbătoare păgână a geto-dacilor.

Femeilor le revenea sarcina să protejeze casa de strigoi cu ajutorul usturoiului FOTO Profimedia

Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, ocrotitorul României, este sărbătorit în fiecare an în calendarul ortodox pe 30 noiembrie . Apostolul Andrei este cel care a predicat în primele decenii după naşterea lui Iisus pe pământurile Daciei. Sărbătoarea creștină s-a suprapus, apoi chiar a eliminat, o veche sărbătoare dacică a lupului.

„El (Sfantul Andrei - n.r.) trebuie să se fi bucurat de mare respect de vreme ce ziua lui de celebrare a înlocuit o importantă divinitate precreştină a geto-dacilor , o personificare a lupului. Numele zeului uzurpat s-a pierdut. Noaptea de Sântandrei (29/30 noiembrie) şi ciclul de înnoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristică a Dionisiacelor Câmpeneşti şi cu fermentarea vinului în butoaie la popoarele tracice, păstrează numeroase urme precreştine“, scrie Ion Ghinoiu în cartea „Sărbători și obiceiuri româneşti“.

Cercetător ştiinţific la Institutul de Etnografie şi Folclor, acesta explică faptul că apariţia celor doi sfinţi-moşi, Moş Andrei şi Moş Nicolae, la începutul iernii şi punerea în mişcare a haitelor de lupi sunt semne evidente de degradare a timpului calendaristic.

„Ordinea se deteriorează neîncetat, ajungând în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, în Noaptea Strigoilor, la starea simbolică de haos, cea de dinaintea creaţiei. Este o noapte de spaimă, întrucât spiritele morţilor ies din morminte şi, împreună cu strigoii vii, care în această noapte îşi părăsesc culcuşurile lor, fără să aibă vreo ştiinţă despre aceasta, se iau la bătaie pe la hotare, răspântii de drumuri şi prin alte locuri necurate. Duelurile sângeroase cu limbile de la meliţe şi coasele furate din gospodăriile oamenilor se prelungesc până la cântatul cocoşilor, când spaţiul se purifică, duhurile morţilor se întorc în morminte, iar sufletele strigoilor vii revin în trupurile şi paturile părăsite fără ştiinţa lor. în anumite situaţii, strigoii se manifestau violent faţă de oamenii care nu-şi luau anumite măsuri de protecţie“, notează autorul în volumul său.

Sfântul Andrei: aflarea ursitului

Aceste vechi credințe românești sunt amintite și de scriitorul și etnologul Tudor Pamfile, în cartea sa din 1914 „Sărbătorile la români“.

„Când strigoii morţi nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor unde încearcă să sugă sângele celor ce au nenorocul să le cadă în mâini. Pentru ca să nu se poată apropia de case, oamenii, - e grija gospodinelor mai ales -, mănâncă usturoi în această seară, se ung pe corp tot cu usturoi, sau numai pe frunte, în piept, pe spate şi pe la încheieturile trupului. La casă se ung cercevelele ferestrelor, pe unde strigoii ar putea să intre sau să se uite în casă, facându-se semnul crucii şi tot astfel urmează şi la uşă şi horn, pe unde de asemenea ea crede că strigoii pot intra şi ieşi din casă. Totodată, se credea că sunt şi strigoi care nu doreau să facă rău. Aceştia fac hori pe la răspântiile drumurilor, unde joacă cu străşnicie până la cântatul. Strigoii sunt de două categorii: vii şi morţi“, menționa acesta în volum.

Totodată, Ion Ghinoiu explică și alte obiceiuri des întâlnite, în special acela de aflare a ursitului. „Fata de măritat prepara o turtucă de Andrei, o turtiţă subţire din faină de grâu, foarte sărată, coaptă pe plita sobei şi o mânca înainte de culcare. Băiatul care venea în vis să-i aducă apă ca să-şi potolească setea urma să o ceară de nevastă în cursul anului. Alte fete, după ce soseau acasă de la Păzitul Usturoiului, semănau câte un căţel de usturoi privegheat într-un cocoloş de aluat. După modul cum încolţea şi creştea usturoiul semănat, se făceau anumite pronosticuri matrimoniale“, scria acesta.

De asemenea, obiceiul de a pune la încolțit grâu în noaptea de Sfântul Andrei, pentru a interpreta rodnicia ogoarelor în noul an este practicat şi astăzi.