SF sau realitate? Arabia Saudită vrea zgârie-nori în oglindă pe o lungime de 120 de km
Zgârie-norii în oglindă se vor întinde în paralel pe o lungime de 120 km și vor găzdui cinci milioane de persoane, potrivit unor documente consultate de WSJ.
Arabia Saudită se lansează într-un plan ambițios de a construi cea mai mare structură din lume în nord-vestul regatului, a relatat cotidianul The Wall Street Journal (WSJ), după ce a consultat sute de pagini de documente confidențiale de planificare care au dezvăluit pentru prima dată configurația planului, citează Al Jazeera .
Structura, cunoscută sub numele de Mirror Line, va fi compusă din două clădiri reflectorizante din sticlă cu o înălțime de până la 488 de metri, care se vor desfășura în paralel pe o distanță de 120 de kilometri, traversând terenuri de coastă, munte și deșert.
Cele două clădiri vor fi conectate prin pasarele, iar pe sub ele va trece un tren de mare viteză. Se preconizează că structura va costa, la finalizare, suma uriașă de 1.000 de miliarde de dolari și că va găzdui cinci milioane de persoane care vor putea călători de la un capăt la altul într-un interval de 20 de minute.
Documentele văzute datează din 2021 și includ concepte precum agricultura verticală integrată, un port de agrement pentru iahturi și un stadion construit până la 305 metri deasupra solului.
Neom, moștenirea de legendă a lui MbS
Structura este epicentrul proiectului prințului moștenitor și conducătorului de facto Mohammed bin Salman de oraș inteligent cu emisii zero de dioxid de carbon, numit Neom, a cărui construcție va costa încă 500 de miliarde de dolari și care este de mărimea statului american Massachusetts.
Neom este deținut de fondul suveran de investiții al Arabiei Saudite și face parte dintr-un cadru numit Saudi Vision 2030, un plan care urmărește să diversifice economia Arabiei Saudite și să reducă dependența sa de petrol.
În timp ce termenul limită pentru construirea Neom este 2030, WSJ a raportat că o evaluare inițială a impactului Liniei Oglinzilor, realizată în ianuarie 2021, a declarat că dezvoltarea va trebui să fie construită în etape și ar putea dura 50 de ani pentru a fi finalizată.
Proiectul inițial al Mirror Line este realizat de biroul american Morphosis Architects, fondat de Thom Mayne, laureat al premiului Pritzker pentru arhitectură, și implică cel puțin alți nouă consultanți în domeniul proiectării și ingineriei.