Seulul returnează Beijingului corpurile a 36 de militari chinezi, uciși în războiul din Coreea
Coreea de Sud a returnat joi Chinei rămășițele pământești a 36 de militari chinezi, care au fost uciși în timpul războiului din Coreea (1950-1953) pentru a fi înhumate în țara lor de origine, relatează AFP.
În 2013, președinta sud-coreeană Park Geun-hye propusese în cadrul unei vizite la Beijing repatrierea rămășițelor pământești ale soldaților chinezi în timpul războiului din Coreea, într-un gest de bună voință în scopul îmbunătățirii relațiilor dintre cele două țări.
Astfel, rămășițele pământești a 505 de soldați chinezi au fost trimise acasă de către Seul.
Sicrie cu rămășițe pământești descoperite între martie și noiembrie anul trecut de Ministerul sud-coreean al Apărării au fost trimise joi, la bordul unui avion de transport, din aeroportul Incheon spre orașul Shenyang, nord-estul Chinei, unde se află un cimitir militar.
În cadrul unei ceremonii desfășurate luni la Paju, în apropiere de frontiera nord-coreeană, rămășițele pământești ale soldaților chinezi au fost depuse în sicrie.
Repatrierea acestora intervine înainte de sărbătoarea chineză de Qingming, ziua de comemorare a morților, care în acest an cade pe 4 aprilie.
China a luptat alături de nord-coreeni în timpul războiului din 1950-1953, intervenind într-un moment când forțele nord-coreene erau încolțite în nordul peninsulei în urma unei contraofensive vaste a sud-coreenilor, cu sprijinul SUA.
Numărul exact al soldaților chinezi căzuți în luptele de atunci nu se știe, dar estimări occidentale indică 400.000. Numărul acestora ar fi numai de 180.000, potrivit unor surse chineze.
În 1996, Seulul a desemnat cimitirul Paju pentru centralizarea rămășițelor umane ale militarilor chinezi și nord-coreeni îngropați anterior pe teritoriul său.
Mai mult de 700 de nord-coreeni sunt înhumați la Paju, dar Phenianul nu a dat curs până acum propunerii autorităților de la Seul de a lansa negocieri cu privire la repatrierea lor în Nord.
AGERPRES/(AS — editor: Lilia Traci, editor online: Anda Badea)