Serviciul Permise București se reorganizează de luni în vederea scurtării timpilor de așteptare

Serviciul Permise București se reorganizează de luni în vederea scurtării timpilor de așteptare

Activitatea Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor (SPCRPCIV) se reorganizează, începând de luni, în vederea scurtării timpilor de așteptare la ghișee, a micșorării termenelor pentru eliberarea documentelor, precum și a termenelor de programare la proba practică a examenului pentru obținerea carnetului de șofer.

Astfel, serviciul va funcționa în două schimburi: schimbul I de la 8,00 la 16,00, programul de lucru cu publicul fiind de la 8,00 la 15,30 și schimbul II de la 11,30 la 19,30, programul de lucru cu publicul fiind de la 11,30 la 19,00, informează un comunicat al Instituției Prefectului Municipiului București transmis AGERPRES.

Prin această reorganizare, se asigură o suprapunere a celor două schimburi timp de patru ore, ceea ce va permite ca în intervalul orar 11,30 — 15,30, când se înregistrează cel mai mare număr de solicitanți, să fie deschise un număr sporit de ghișee, precizează sursa citată.

Astfel, numărul minim de ghișee deschise pe intervale orare va fi de 25 între orele 8,00 — 11,30, 40 între 11,30 și 15,30 și 23 între 15,30 și 19,00.

Totodată, în vederea reducerii timpului de așteptare pentru eliberarea documentelor și a creșterii calității serviciilor oferite, de la 1 noiembrie, DRPCIV va transmite cetățenilor permisele de conducere emise de SPCRPCIV București prin intermediul serviciului de curierat al Poștei Române, se arată în comunicat.

La depunerea cererii de eliberare a permisului de conducere sau a duplicatului, solicitanții vor primi înscrisuri doveditoare înlocuitoare, cu drept de circulație de 15 zile, urmând ca permisele de conducere să fie transmise la adresa menționată de solicitant în termen de două zile lucrătoare.

Această măsură se va aplica și în cazul candidaților declarați "Admis" la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, nemaifiind necesară prezentarea ulterioară a acestora la sediul SPCRPCIV București.

În cazul în care livrarea permisului nu poate fi finalizată prin intermediul serviciului de curierat, acesta va putea fi ridicat ulterior de la sediul SPCRPCIV București, situat în Șoseaua Pipera, nr. 49, Sector 2, de la un ghișeu specializat, cu program de lucru cu publicul, zilnic, între orele 15,30 — 19,00, disponibil și pentru cetățenii care nu doresc să le fie trimise prin poștă documentele.

Pentru cetățenii care doresc să obțină un permis de conducere, programul pentru examinarea teoretică este marți, între 8,00 și 19,00, miercuri, între 08,00 — 16,00, joi între 08,00 — 16,00, în timp ce pentru proba practică, zilnic, minim 22 de examinatori vor putea evalua aproximativ 300 de candidați.

"Obiectivele acestor măsuri sunt scurtarea timpilor de așteptare la ghișeele SPCRPCIV, eliberarea documentelor de înmatriculare, atât în cazul persoanelor fizice, cât și al persoanelor juridice în maxim 48 de ore, programarea la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere în maxim o lună de la data promovării probei teoretice", precizează comunicatul.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!