Serviciul de informaţii german, alarmat de pierderile suferite de ucraineni la Bahmut
Serviciul de informaţii externe german (BND) se arată alarmat de pierderile pe care le înregistrează armata ucraineană în luptele împotriva forţelor ruse în oraşul Bahmut din estul Ucrainei, a relatat vineri Der Spiegel, citat de Reuters.
Kievul susține că luptă în continuare pentru Bahmut FOTO Profimedia
Armata ucraineană suferă pierderi mari în fiecare zi, numărul acestora fiind de ordinul a trei cifre, a transmis serviciul de informaţii BND unui grup de parlamentari din Bundestag care se ocupă de probleme de securitate, într-o întâlnire secretă săptămâna aceasta, a relatat Der Spiegel.
Capturarea oraşului Bahmut de către forţele ruse va avea consecinţe semnificative, întrucât aceasta i-ar permite Rusiei să facă progrese suplimentare, avertizează BND, potrivit căruia armata rusă îşi utilizează proprii soldaţi drept carne de tun la Bahmut.
Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri că forţele sale au preluat controlul asupra Klişciovka, o aşezare mică la sud de Bahmut în regiunea Doneţk.
"Pe frontul din Doneţk, voluntarii unităţilor de asalt, cu sprijinul de foc al aviaţiei, forţelor de rachete şi de artilerie ale Districtului militar Sud au eliberat aşezarea Klişciovka", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, citat de EFE, în conferinţa sa de presă zilnică.
Săptămâna trecută, forţele ruse au capturat Soledar, la nord-est de Bahmut, un avans despre care analiştii din domeniul de securitate afirmă că le-ar putea ajuta să pună presiune asupra oraşului Bahmut.
Klişciovka, care înainte de război avea 400 de locuitori, a fost capturat cu ajutorul sprijinului aerian, a indicat ministerul.
Aşezarea se află la aproximativ 9 km sud de Bahmut, unde unităţi ale grupului de mercenari Wagner sunt blocate de luni de zile într-o luptă de uzură cu forţele ucrainene.
Înaintea anunţului Ministerului rus al Apărării, grupul privat Wagner şi o miliţie separatistă din regiunea Doneţk au pretins că au preluat controlul asupra micii aşezări.
Reuters, preluat de Agerpres, nu a putut confirma în mod independent aceste evoluţii de pe frontul ucrainean.
Regiunea Zaporojie, unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa, a fost anexată de Moscova în septembrie trecut şi este controlată doar parţial de Rusia.
Potrivit companiei militare private conduse de omul de afaceri Evgheni Prigojin, "Klişciovka, una dintre principalele suburbii din sudul Bahmut, a fost complet preluată sub control de unităţile Wagner".
În acelaşi timp, Prigojin a subliniat că în jurul localităţii capturate, care oferă ruşilor un avantaj în bătălia pentru nodul strategic Bahmut, continuă "lupte aprige".
Şeful Wagner a fost primul care a anunţat la 11 decembrie capturarea Soledar , la nord de Bahmut, a cărui pierdere Kievul nu a recunoscut-o încă oficial, potrivit EFE.
Ministerul rus al Apărării a raportat victoria de la Soledar la două zile după declaraţia lui Prigojin şi fără a menţiona - la început - luptătorii Wagner care luaseră parte la această operaţiune.
Dacă va fi cucerit, Bahmut va deschide armatei ruse drumul spre alte oraşe din Ucraina, aflate mai la vest, în special Kramatorsk, un important centru industrial şi administrativ din regiunea Doneţk, aflat în continuare sub controlul Kievului.
În acelaşi timp, Ministerul rus al Apărării a anunţat capturarea localităţii Lobkovo din regiunea Zaporojie (sud-estul Ucrainei), situată la doar 40 km de centrul administrativ al acestei regiuni care se află sub controlul Kievului, potrivit EFE.
Sursa: adevarul.ro