Serviciul de Caritate Reformată din Ungaria va ajuta peste 9.000 de nevoiași, de Crăciun

Serviciul de Caritate Reformată din Ungaria va ajuta peste 9.000 de nevoiași, de Crăciun

Serviciul de Caritate Reformată din Ungaria a lansat mai multe acţiuni de caritate în luna noiembrie cu scopul de a ajuta cu prilejul sărbătorilor de Crăciun peste 9.000 de familii şi persoane în vârstă care trăiesc în condiţii grele, a anunţat organizaţia printr-un comunicat remis miercuri Agenţiei de Presă MTI. Potrivit comunicatului, în octombrie, 3.000 de așa-numite cutii de caritate au fost livrate în școli, locuri de muncă și congregații din întreaga țară. În aceste cutii vor fi strânse alimente cu termen de valabilitate foarte mare, produse de curăţenie şi de igienă. Prin această acţiune vor fi ajutate 6.000 de familii și persoane în vârstă care se află într-o situație dificilă. Acţiunea se va încheia pe 30 noiembrie după care donaţiile vor fi transportate celor nevoiaşi de colaboratorii serviciului de caritate. Pe lângă colectarea alimentelor, Serviciul de Caritate Reformată din Ungaria va îndeplini şi dorințele a 3.000 de copii nevoiași, în perioada 2-30 noiembrie. Solicitările adunate pe pagina szeretetdoboz.jobbadni.hu au venit de la părinții copiilor care sunt crescuți în condiţii financiare modeste și părinții lor nu au posibilitatea de a le oferi cadouri. Există două moduri prin care donatorii își pot îndeplini dorințele personalizate: pot achiziționa și livra cadoul dorit la unul din punctele de colectare a serviciului de caritate sau, dacă nu au posibilitatea de a face acest lucru, pot contribui la succesul programului prin oferirea sumei solicitate. Donaţiile astfel strânse de serviciul de caritate vor fi înmânate părinţilor. Serviciul de Caritate Reformată a lansat şi în acest an în rândul congregaţiilor reformate programul numit „Nyilas Misi Pakk”. Pe parcursul campaniei, cunoscută anterior „cutia de pantofi”, serviciul de caritate aşteaptă jocuri şi cărţi de poveşti. Pe pachete donatorii trebuie să indice vârsta şi sexul copilului. Cadourile strânse astfel vor fi donate copiilor nevoiaşi din Transcarpatia, se mai arată în comunicat, care mai menţionează că Serviciul de Caritate Reformată din Ungaria nu uită nici de oamenii fără adăposturi, astfel că la sfârşitul primei săptămâni din noiembrie vor împărţii 450 de porţii de mâncare caldă acestor oameni din Budapesta./rganciu/sdm2

(MTI – 3 noiembrie)

Sursa: rador.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”