Serviciul ANAF pentru depunerea online a declarațiilor, în mentenanță până sâmbătă dimineață
Serviciul de depunere online a declarațiilor va suporta lucrări de mentenanță începând din seara zilei de vineri până sâmbătă dimineață, a anunțat Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
"(...) în perioada 21.07.2017, ora 18:00 — 22.07.2017, ora 8:00, serviciul de depunere declarații online va suporta lucrări de mentenanță, fapt pentru care, în perioada menționată, acesta nu va fi funcțional. Precizăm că a fost ales acest interval orar tocmai pentru a nu afecta foarte mult activitatea contribuabililor. Angajații ANAF responsabili cu efectuarea mentenanței vor face toate demersurile necesare pentru încheierea operațiunilor în această noapte, într-un timp cât mai scurt", se arată în comunicatul citat.
Recent, fostul președinte al ANAF, Bogdan Stan, declara că Proiectul de Modernizare a Administrației Fiscale (RAMP), încheiat în anul 2013, prin care România putea să acceseze de la Banca Mondială fonduri rambursabile în valoare de 70 de milioane de euro, există doar pe hârtie.
Începând cu data de 1 iunie 2017, Fiscul a lansat Spațiul Privat Virtual disponibil și pentru persoanele juridice, direct sau prin împuternicit, cât și pentru persoanele juridice sau entitățile fără personalitate juridică prin reprezentant legal, prin reprezentant desemnat sau prin împuternicit.
Serviciile de comunicare electronică, respectiv Comunicarea prin "Spațiul privat virtual" și Comunicarea prin serviciul "Buletinul informativ", sunt gratuite și disponibile 24 de ore din 24.
Prin Spațiul Privat Virtual, contribuabilii au acces la informații precum declarații fiscale întocmite de persoana fizică, persoana juridică sau altă entitate fără personalitate juridică, potrivit legii, cereri adresate de persoana fizică, persoana juridică sau altă entitate fără personalitate juridică Ministerului Finanțelor Publice/Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru obținerea unor informații sau documente în legătură cu situația fiscală personală, cum ar fi: cerere de informații despre contribuțiile de asigurări sociale declarate de angajatori, cerere de eliberare a certificatului de atestare fiscală, cerere de eliberare a cazierului fiscal, cerere de eliberare a unei adeverințe de venit, solicitarea unei opinii privind aplicarea legislației fiscale, cereri de audiență, sesizări, petiții, reclamații, solicitări privind informațiile publice și altele asemenea.
De asemenea, mai pot fi vizualizate acte administrative fiscale, acte de executare și alte acte emise de Ministerul Finanțelor Publice/Agenția Națională de Administrare Fiscală în executarea legii, cum ar fi decizii de impunere, notificări, somații și altele asemenea, documente sau acte emise de Ministerul Finanțelor Publice/Agenția Națională de Administrare Fiscală la cererea persoanei fizice, persoanei juridice sau altei entități fără personalitate juridică, precum certificatul de atestare fiscală, adeverința de venit și altele asemenea și altele.
AGERPRES