Serviciile secrete rusești, prezente în România cu malware împotriva unor instituţii guvernamentale, avertizează șeful Cyberint din cadrul SRI

Serviciile secrete rusești, prezente în România cu malware împotriva unor instituţii guvernamentale, avertizează șeful Cyberint din cadrul SRI

Directorul Centrului Naţional Cyberint din SRI, Anton Rog, a declarat că toate cele trei servicii secrete din Rusia au atacat infrastructurile de IT guvernamentale din România prin aplicaţii software de tip malware, conform Mediafax .

Anton Rog SRI

Anton Rog, director general al Centrului Naţional Cyberint SRI. FOTO: captura video

Din Rusia toate cele trei servicii sunt prezente în România cu malware împotriva unor instituţii din Guvernul României”, a declarat generalul SRI Anton Rog, directorul centrului naţional Cyberint, în cadrul unui eveniment dedicat securităţii cibernetice, organizat de Microsoft.

Rog a precizat că instituţia pe care o conduce a reuşit să atribuie din punct de vedere tehnic programele de tip malware către diferite unităţi ale serviciilor secrete din Rusia.

Potrivit directorului Cyberint atacurile au precedat declanşarea războiului împotriva Ucrainei.

„Chiar cu câteva luni înainte să înceapă războiul am avut nişte semnale împotriva Ucrainei dar şi împotriva României pentru că (ruşii - n. red.) aşa cum v-am spus nu sunt foarte precişi în acţiunile lor.

De când a început războiul am resimţit tot felul de ameninţări, dintre care una sigur o cunoaşteţi, este vorba de atacurile de tip DDos îndreptate împotriva site-urilor guvernamentale, unor companii, instituţii financiare şi aşa mai departe”, a declarat generalul SRI Anton Rog.

De altfel, încă din luna mai, directorul Cyberint atrăgea atenția că toate serviciile relevante de informaţii din Rusia - FSB, GRU, SVR - încearcau să fie prezente în România, pe partea de spionaj cibernetic.

Noi aveam date tehnice pentru doi actori că sunt aici. Aveam FSB (Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, urmaşul KGB - n.r.) şi GRU (serviciul de informaţii al armatei ruse - n.r.). Cu câteva luni înainte de război a venit şi al treilea actor care lipsea în România: SVR (Serviciul de Informaţii Externe - n.r.). Deci, acum, pe partea de spionaj cibernetic, toate serviciile relevante de informaţii din Rusia, cu atacuri complexe (....), încearcă să fie prezente în România”, afirma el.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”