Serviciile de poştă şi curierat, marii câştigători ai crizei (analiză)

Serviciile de poştă şi curierat, marii câştigători ai crizei (analiză)

Cifra de afaceri a pieţei serviciilor de poştă şi curierat din România a avansat cu 19% faţă de 2019 şi a depăşit cu 136% nivelul din 2011, ajungând la 6,4 miliarde de lei în 2020, potrivit unei analize KeysFin, remise, marţi, AGERPRES.

"Estimăm continuarea tendinţei de creştere începută în 2010, iar cifra de afaceri a companiilor care oferă servicii de poştă şi curierat să depăşească pragul de 7,3 miliarde de lei în 2021, ca urmare a dezvoltării cererii online şi a presiunilor inflaţioniste", a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin.

Piaţa serviciilor de poştă şi curierat face parte din puţinele domenii în care numărul de companii a crescut considerabil în pandemie, cu aproape 39% faţă de 2019 şi cu aproximativ 242% peste nivelul din 2011, atingând nivelul-record de 3.400 de companii în 2020.

"Dintre cele 2.514 companii locale care au înregistrat capitaluri proprii pozitive în 2020, 2.476 (98,5%) au avut acţionariat majoritar românesc (peste 50% din total). După numărul de companii cu acţionariat direct majoritar străin, pe primele locuri s-au aflat investitorii din Olanda, Bulgaria şi Cipru (cu câte 4 companii fiecare). După valoarea capitalurilor proprii, în 2020, investitorii din România au controlat peste 71,5% din acestea, cei din Luxemburg 15,5%, iar cei din Olanda 8,4%", a mai spus Florescu.

Dacă în 2019 rezultatul net (profit minus pierdere netă) al furnizorilor de servicii de poştă şi curierat a crescut marginal faţă de 2018, în 2020 avansul anual a fost unul dintre cele mai ample din economie şi anume de 124%. Faţă de 2011, rezultatul net a trecut de la o pierdere de 121 de milioane de lei, la un profit de 525 milioane de lei.

Poşta Română este în continuare principalul jucător din piaţa serviciilor de poştă şi curierat din ţara noastră. Compania, deţinută de statul român prin Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - 93,6% şi de Fondul Proprietatea - 6,4%, a raportat în 2020 o cifră de afaceri de aproape 1,3 miliarde de lei (20,2% din total).

De menţionat că, în 2019, cifra de afaceri a acesteia a fost de 1,28 miliarde de lei, astfel încât compania a menţinut trendul crescător din anul anterior.

Fan Curier Expres, liderul segmentului de curierat, continuă să câştige teren şi să se apropie de Poşta Română în 2020. Compania cu capital privat 100% românesc a atins pentru prima dată în istorie o cifră de afaceri de peste un miliard de lei, având un avans de 28% faţă de 2019, reuşind astfel să ajungă la 16% din totalul pieţei.

Potrivit datelor furnizate de Fan Courier pentru GPeC, numărul de livrări e-commerce a crescut, în medie, cu 12% în 2021, comparativ cu 2020. În 2021, noiembrie a fost luna cu cel mai mare număr de expedieri, de aproape 7,3 milioane, iar februarie a fost luna cu cel mai mic număr de expedieri, de 4,8 milioane. De Black Friday (noiembrie 2021), numărul de livrări a crescut cu 15%, comparativ cu Black Friday 2020, ajungând la aproximativ 4,7 milioane de expedieri doar pentru acest eveniment. În topul categoriilor de produse care au înregistrat creşteri semnificative, în 2021 se regăsesc: Fashion, Suplimente Alimentare şi produse din gama Home & Deco, în timp ce verticala de IT&C a scăzut în 2021 comparativ cu 2020, arată datele GPeC.

La fel ca în anul anterior, Cargus SRL (494 milioane de lei, 7,8% din total) îşi menţine poziţia a treia în top jucători. Cea mai mare creştere (nominală şi procentuală) din top 10 a fost înregistrată de Delivery Solutions SA (avans anual de 234,6 milioane de lei, respectiv 142%) care a intrat în top 5 pe poziţia a patra detronând Fedex Expres Romania.

Cumulat, cele mai mari 10 companii au generat 75% din cifra de afaceri totală. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”