Serialele precum „Urzeala tronurilor”, inamicul vieţii sociale, dar şi sexuale

Serialele precum „Urzeala tronurilor”, inamicul vieţii sociale, dar şi sexuale

Isteria provocată în rândul fanilor seriilor precum „Urzeala Tronurilor” a adus pasionaţii în faţa unor probleme iscate de pe urma acestei nou tip de dependenţă. Potrivit unui studiu recent, citat de cotidianul britanic „Daily Mail”, telespectatorii unor astfel de producţii ajung să dezvolte o adevărată dependenţă. Din acest motiv, ajung să ignore avansurile sexuale ale partenerilor, să renunţe la planurile sociale şi să scurteze chiar şi din timpul destinat odihnei.

Trei sferturi din persoanele chestionate au recunoscut că, uneori, fac maratoane de seriale de până la trei ore la rând, pe când una din trei persoane se lasă „prinsă” de acţiunea unui serial chiar şi şase ore consecutive.

Cercetătorii au descoperit că există persoane atât de dornice să afle ce se va întâmpla în următorul episod, încât îşi sacrifică somnul de noapte, pe când 15% din cei chestionaţi au recunoscut că nu doar o dată s-a întâmplat să refuze o partidă de sex în favoarea serialului preferat.

O treime din persoanele care au luat parte la acest studiu susţine că a fost prea dificil să se oprească din privit odată ce a început, iar un sfert recunoaşte că s-a întâmplat chiar să-şi abandoneze toate planurile făcute în prealabil, pentru a viziona un număr cât mai mare de episoade.

De asemenea, o cincime din persoanele chestionate au declarat că au văzut până la şase sezoane complete în ultimele şase luni.

Cercetarea, întocmită de site-ul broadbandchoices.co.uk, a dezvăluit şi că majoritatea bărbaţilor preferă să se uite la un serial alături de parteneră, pe când femeile preferă să privească singure serialul favorit.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...