Serghei Lavrov: Situaţia din Afganistan se deteriorează rapid, Rusia este gata să-şi apere aliaţii regionali
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a declarat miercuri că situaţia din Afganistan are tendinţa să se deterioreze rapid şi a dat asigurări că Moscova este gata să-şi apere aliaţii regionali dacă va fi necesar, informează Reuters.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus luni omologului său tadjic Emomali Rahmon că Moscova va ajuta dacă va fi necesar fosta republică sovietică afectată de consecinţele retragerii forţelor NATO din ţara vecină Afganistan.
Rahmon a ordonat mobilizarea a 20.000 de militari rezervişti pentru întărirea frontierei pe care Tadjikistanul o are cu Afganistanul, după ce peste 1.000 de membri ai forţelor de securitate afgane au fugit peste graniţă în Tadjikistan în urma ofensivei militanţilor talibani.
În timpul vizitei sale în Laos, Serghei Lavrov a declarat miercuri că Rusia este gata să folosească baza sa militară din Tadjikistan, una dintre cele mai mari de peste hotare, pentru a asigura securitatea aliaţilor săi în regiune, parte a fostei Uniuni Sovietice şi zonă în care Moscova încearcă să-şi reimpună influenţa.
"Urmărim îndeaproape ce se întâmplă în Afganistan, unde situaţia are tendinţa să se deterioreze rapid, inclusiv în contextul retragerii grabnice a trupelor americane şi ale NATO", a spus Lavrov. "Acestea nu au reuşit să obţină rezultate vizibile în ceea ce priveşte stabilizarea situaţiei (din Afganistan) în timpul deceniilor în care s-au aflat acolo", a adăugat ministrul de externe rus.
Lavrov a adăugat că obligaţiile militare pe care Rusia şi le-a asumat în cadrul Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă (OTSC), organizaţie post-sovietică pe care Moscova o conduce şi printre ai cărei membri se numără Kazahstan, Tadjikistan şi Kârgâzstan, sunt în vigoare.
Reprezentanţi ai OTSC au întreprins o vizită la frontiera tadjico-afgană, din care cea mai mare parte se află, potrivit oficialilor ruşi, sub controlul talibanilor de partea afgană, pentru a evalua situaţia şi a lua contramăsuri, a spus Lavrov.
"Vom face tot ce putem, inclusiv utilizând capabilităţile bazei militare ruse de la frontiera Tadjikistanului şi Afganistanul, pentru a preveni orice impulsuri agresive la adresa aliaţilor noştri", a mai declarat Serghei Lavrov. AGERPRES