Serghei Lavrov: Rusia reduce ponderea dolarului american în rezervele sale de devize

Serghei Lavrov: Rusia reduce ponderea dolarului american în rezervele sale de devize

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat miercuri că ţara sa reduce considerabil ponderea dolarilor în rezervele sale de devize, întrucât Statele Unite îşi subminează singure încrederea în propria lor monedă, consemnează agenţia EFE.

''Încercăm să ne reducem dependenţa faţă de dolar, iar la aceasta ne ajută activ americanii, care fac aproape tot posibilul să submineze încrederea în această monedă'', a spus şeful diplomaţiei ruse într-o intervenţie în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus.

Potrivit lui Lavrov, Statele Unite au transformat dolarul într-o ''deviză de risc pentru tranzacţiile internaţionale nu doar cu Federaţia Rusă, ci şi cu alte ţări''. ''Vedeţi cum le cer să pună capăt cooperării tehnico-militare (cu Rusia) partenerilor noştri, precum India, Egipt, Turcia, ţări care nu sunt mici'', a subliniat el.

Prin urmare, a continuat Lavrov, Rusia stimulează trecerea la operaţiuni în devize naţionale, ceea ce ''începe să stârnească în Occident dezbateri pline de preocupare între economişti şi politologi''.

''Noi diminuăm considerabil rezervele noastre în dolari'', a insistat şeful diplomaţiei ruse, atrăgând atenţia asupra faptului că este vorba despre un ''proces care nu trece neobservat''. Operatorii economici ruşi rezolvă astfel mai uşor problemele legate de transferurile financiare, iar ''Banca Centrală (a Rusiei) dezvoltă un sistem de comunicaţii financiare, şi acesta funcţionează'', a mai spus Serghei Lavrov.

Remarcile sale vin în contextul în care interzicerea operaţiunilor financiare în dolari şi deconectarea Rusiei de la sistemul de date bancare SWIFT sunt evocate drept posibile sancţiuni occidentale împotriva Moscovei dacă aceasta ar recurge la un atac militar asupra Ucrainei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?