Serghei Lavrov ajunge joi în Turcia pentru o vizită oficială de două zile

Serghei Lavrov ajunge joi în Turcia pentru o vizită oficială de două zile

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, soseşte joi în Turcia, într-o vizită oficială de două zile, în cadrul căreia vor fi discutate chestiuni bilaterale şi internaţionale, printre care Siria, războiul din Ucraina şi acordul privind cerealele, transmite EFE.

Serghei Lavrov

Serghei Lavrov soseşte joi în Turcia. FOTO EPA-EFE (Arhivă)

Canalul de ştiri NTV relatează că energia şi turismul vor fi principalele teme de discuţie între problemele bilaterale, în timp ce situaţia din Ucraina, Caucazul de Sud, Orientul Mijlociu şi regiunea Mării Negre sunt temele internaţionale ce vor fi abordate, scrie Agerpres.

Serghei Lavrov a fost invitat de omologul său turc , Mevlut Cavusoglu, dar până în prezent nu există informaţii privind sosirea reprezentantului Rusiei sau despre agendă, însă este probabil că majoritatea întâlnirilor vor avea loc vineri.

Moscova şi Ankara sunt de acord că relaţiile dintre cele două state au fost menţinute în ultimii ani pe baza unei comunicări regulate şi de încredere între preşedintele rus, Vladimir Putin, şi turc, Recep Tayyip Erdogan.

În sectorul energetic, centrala nucleară de la Akkuyu pe care Rusia o construieşte în Turcia şi exploatarea gazoductului Turkish Stream reprezintă două proiecte strategice pentru ambele ţări.

Turiştii din Rusia sunt foarte importanţi pentru sectorul turistic turc. În 2022, Rusia a ocupat al doilea loc între ţările furnizoare de turişti, cu 5,2 milioane persoane, după Germania.

Normalizarea relaţiilor între Turcia şi Siria se va afla de asemenea pe agenda principală a temelor internaţionale din cadrul discuţiilor Lavrov - Cavusoglu.

Invazia Rusiei în Ucraina şi aplicarea acordului privind comerţul cu cereale sunt aşteptate să fie alte subiecte importante ce vor fi abordate .

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”