Serena Williams: Sunt cu adevărat fericită

Serena Williams: Sunt cu adevărat fericită

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams a spus, sâmbătă, că este cu adevărat fericită, după victoria, în două seturi, din finala turneului Australian Open, scor 6-3, 7-6 (5), cu rusoaica Maria Șarapova.

În cadrul conferinței de presă, ea a declarat: ''Sunt cu adevărat fericită. Nu mă așteptam să înving. Nu sunt în forma mea cea mai bună. Este o senzație deosebită să învingi la un asemnea turneu''.

Serena Williams a relatat că a avut momente dificile, în setul doi, când Maria Șarapova a avut o evoluție mai bună. Numărul unu mondial a arătat că serviciul său a fost una dintre loviturile preferate.

La finalul întâlnirii cu jurnaliștii, Serena Williams a spus că dorește să învingă și la Roland-Garros în actualul sezon și a mulțumit antrenorului său Patrick Mouratoglou, pentru faptul că a fost un sprijin real pe toată durata turneului de la Melbourne.

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, numărul unu mondial, a câștigat turneul Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, sâmbătă, la Melbourne, după ce a învins-o cu 6-3, 7-6 (5) în finală pe rusoaica Maria Șarapova, a doua favorită.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri