Serena Williams: Îmi place că voi juca cu Șarapova în finală
Serena Williams, numărul unu în tenisul feminin, s-a declarat încântată că va juca în finala de la Australian Open, primul Gland Slam al anului, împotriva rusoaicei Maria Șarapova, a doua favorită, care are un stil de joc apropiat de al americancei, relatează agențiile internaționale.
''Sunt emoționată, îmi place să joc împotriva ei. Nu mă așteptam să ajung în finală, dar sunt fericită că am ajuns aici. Maria e o jucătoare minunată, care mereu vrea să fie cea mai bună. Sunt mândră că jocul meu se adaptează atât de bine cu al ei. Ea a jucat incredibil, a arătat că este o luptătoare și nu lasă brațele jos. E o nouă confruntare, ea nu are nimic de pierdut, decât de câștigat, și eu gândesc la fel. Am câștigat deja acest turneu de câteva ori, nu mă simt obligată să câștig un alt titlu. Îl vreau, dar nu e o chestiune de viață sau de moarte'', a declarat Serena, după ce a eliminat-o în semifinale pe compatrioata sa Madison Keys cu 7-6, 6-2.
Williams are un palmares direct net favorabil cu Șarapova, 16 victorii și 2 înfrângeri. Ultima victorie a rusoaicei datează tocmai din 2004, de la Turneul Campioanelor. Anul trecut, americanca a câștigat cele două confruntări disputate pe hard la Brisbane și Miami. La Melbourne, Serena are deja cinci victorii finale, dar ultima datează din 2010.
Șarapova, învingătoare în 2008 la Australian Open, pare capabilă în acest an să reușească dubla la Melbourne, după ce în semifinale a eliminat-o pe conaționala ei Ekaterina Makarova, cu 6-3, 6-2.
''Cred că forța și agresivitatea ei m-au făcut și pe mine mai agresivă. Te face să vrei mai mult. Este un duel foarte complicat pentru mine, dar sunt o luptătoare și voi face să șterg tot ce s-a întâmplat în meciurile noastre anterioare'', a declarat numărul 2 mondial. AGERPRES