Acum însă, la finalul carierei, Serena nu mai e competitivă la nivel înalt. E o realitate incontestabilă, având în vedere că are doar trei meciuri de simplu în 2022. Dintre care două pierdute.
În noaptea de miercuri spre joi, Serena a cedat în duelul cu Belinda Bencic (Elveţia, 25 de ani, 12 WTA). A fost 6-2, 6-4 pentru Bencic după o oră şi 18 minute.
La final, toată atenţia a fost captată de învinsa serii. Iar Serena a acordat pe teren un interviu cu adevărat emoţionant. Americanca şi-a început discurs răzând, însă, treptat, a fost copleşită de emoţii, iar la final a început să plângă, pur şi simplu, în aplauzele frenetice ale spectatorilor.
Ce a spus Serena Williams?
*Au fost emoţii puternice. Iubesc să joc aici, mereu am iubit să joc aici. Mi-aş fi dorit să joc mai bine, dar Belinda a jucat atât de bine astăzi. Iar ultimele 24 de ore (n.r. – de când şi-a anunţat intenţia de a se retrage) au fost foarte interesante.
*Totul a fost memorabil. Aşa cum am scris şi în articolul meu din Vogue, nu mă pricep deloc să-mi iau la revedere, dar spun la revedere Toronto (cu vocea tremurând).
*Am avut nişte momene memorabile aici, atât pe teren, cât şi în afara terenului. O să mă întorc aici să vizitez oraşul. Am avut nişte meciuri incredibile aici, nişte victorii mişto.
*Vă mulţumesc din toată inima mea. A fost o bucurie să joc în faţa voastră în toţi aceşti ani. Vă mulţumesc!
VEZI INTERVIUL ACORDAT DE SERENA WILLIAMS