Serbia interzice exportul de grâu, porumb, făină şi ulei

Serbia interzice exportul de grâu, porumb, făină şi ulei

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat miercuri că Serbia interzice începând de joi exportul de grâu, porumb, făină şi ulei, ca urmare a creşterii preţurilor şi a cererii acestor produse pe piaţa internaţională în urma războiului din Ucraina, relatează agenţiile EFE şi Tanjug.

Vucic a anunţat de asemenea o reducere cu 20% a taxelor pe combustibili, pentru a compensa astfel din creşterea preţurilor acestora, ceea ce va implica o pierdere de 35 de milioane de euro pe lună pentru bugetul de stat.

Serbia, ţară candidată pentru aderarea la UE, nu s-a alăturat sancţiunilor europene împotriva Rusiei după invazia acesteia în Ucraina, Belgradul şi Moscova având în mod tradiţional relaţii apropiate. De asemenea, Serbia este aproape complet dependentă de gazul rusesc, iar compania rusă Gazprom deţine 51% din acţiunile societăţii petroliere sârbe NIS. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA