Șerban Nicolae: Propunerea mea nu includea Rezervația Delta Dunării sau terenuri situate în arii protejate
Senatorul social-democrat Șerban Nicolae a subliniat, marți, că propunerea sa, conform căreia se reduc cu 50% taxele și impozitele datorate pentru construcțiile ridicate pe grinduri și alte terenuri cu modificări naturale sau prin lucrări de amenajare hidrotehnică, nu includea în forma sa inițială terenurile situate în arii naturale protejate.
Senatorul a adăugat că a fost interesat în primul rând de includerea în circuitul economic a suprafețelor de teren care "zac nefolosite, care nu produc absolut nimic" și că Rezervația Biosferei Delta Dunării sau alte arii protejate nu sunt în această situație.
Șerban Nicolae a mai precizat că el s-a aflat de "aceeași parte a baricadei" cu organizațiile pentru protecția mediului, solicitând exceptarea zonelor protejate de la prevederile acestei prevederi.
Totodată, el a infirmat supozițiile conform cărora proiectul ar fi unul "cu dedicație" și că prevederile sale s-ar putea aplica zonei Belina.
"Cine se uită în proiectul de lege vede că acolo e vorba de suprafețe care urmează să treacă în patrimoniul unităților administrativ-teritoriale — ceea ce nu-i cazul insulei Belina — și e vorba de suprafețe de uscat, cum se numesc ele generic 'câștigate apelor', în sensul că au fost rezultate fie ca urmare a acțiunii naturale a apelor, fie ca urmare a unor lucrări de amenajare hidrotehnică, și pe care nu se întâmplă absolut nimic, nu este niciun fel de exploatare, nu sunt utilizate în niciun fel. Nu cunosc care e situația la Belina, dar, din ce am văzut, acolo există niște amenajări pentru pescuit, agrement, turism local și așa mai departe. Nu mă interesa lucrul acesta. Am și spus-o: modelul pe care l-am luat eu ca suprafață de uscat este insula Șimian din Mehedinți. Eram senator de Mehedinți, în mandatul trecut, când am făcut această propunere, și acolo, cred eu, dar și în alte părți se pot face investiții private, cu rezultat benefic pentru comunitățile din zonă", a explicat el.
Întrebat dacă ecosistemul unei insule de pe Dunăre nu ar fi afectat în cazul în care în zonă s-ar construi un cazino sau o stațiune turistică, senatorul a precizat că trebuie să fie cineva "cel puțin rudimentar în gândire" să creadă că investitorii din astfel de domenii sau consumatorii de cazinouri "nu aveau unde să se ducă și așteptau acest proiect de lege".
"Dacă ar fi așa, am putea spune că și clădirea în care ne aflăm (Palatul Parlamentului — n.r) a afectat ecosistemul și că, în general, nu ar mai trebui să clădim nimic. Ar trebui să lăsăm acțiunea naturală să se producă deplin și, în general, să nu trăim dacă afectăm ecosistemul. Dincolo de gândirea să spun așa, dusă la extrem, eu nu am spus nicăieri că ar trebui să se distrugă ecosistemul sau că nu s-ar face investițiile cu respectarea tuturor cerințelor de mediu. Eu cred că aceia care vorbesc nu au fost niciodată pe o asemenea insulă. De exemplu, nu cred că a fost cineva pe insula Șimian sau că are un inventar asupra tuturor speciilor de floră și faună existente pe această insulă sau pe insula Calinovăț. (...) Eu am vorbit de energia regenerabilă, de infrastructură turistică, de alimentație publică, de comerț cu amănuntul și de jocuri de noroc — în completarea acestui tip de activități", a spus el.
AGERPRES