Şerban Huidu, DEZVĂLUIRI despre Antena 3: Ipocriţii negociau din octombrie să se mute în locul Primei

Şerban Huidu, DEZVĂLUIRI despre Antena 3: Ipocriţii negociau din octombrie să se mute în locul Primei

Şerban Huidu a scris, luni, pe blogul său, că reprezentanţii postului Antena 3, pe care i-a numit ”ipocriţi”, negociau din luna octombrie să se mute în locul postului Prima TV. 

”Am fost asaltaţi până peste cap de «lupta» anteniştilor pentru libertatea de exprimare şi libertatea presei! În timpul ăsta, ipocriţii negociau din octombrie să se mute în locul Primei. Din solidaritate evident! Aşadar, aşchia nu sare departe de trunchi: antenişti vor egalitate şi chiar urăsc pe lei, ei vor egalitate - dar nu pentru căţei”, a scris Şerban Huidu.

Huidu a mai spus că este curios câţi dintre ”colegii” care i-au susţinut în ”demersul de libertate” le vor ”bate obrazul” reprezentanţilor Antena 3 şi a declarat, convins, că ”niciunul”.

Şerban Huidu a mai menţionat că, dacă Antenele au nevoie de nouă luni pentru a se muta, ei reuşesc să se mute în doar două săptămâni.

”Rog lucrătorii pe parte economică să nu se bucure că, acum, când vor plăti chirie la preţul pieţei, Antenele s-ar putea să dea nişte lingăi afară ca să le ajungă banii! Să fie într-un ceas bun!”, a mai scris el.

Pe 15 februarie, posturile de televiziune din grupul Intact au primit de la ANAF o notificare de evacuare a sediilor în termen de cinci zile lucrătoare, punându-se în executare sentinţa definitivă din anul 2013, în urma căreia imobilele au intrat în posesia statului.

Postarea INTEGRALĂ de pe  serbanhuidu.ro

antena 3 va fi aici! mic tratat despre marea ipocrizie!
Am fost asaltati pana peste cap de “lupta” antenistilor pentru libertatea de exprimare si libertatea presei! In timpul asta, ipocritii negociau din octombrie sa se mute in locul Primei. Din solidaritate evident! 

Asadar aschia nu sare departe de trunchi: antenisti vor egalitate si chiar urasc pe lei, ei vor egalitate-dar nu pentru catei!

 Sunt curios cati dintre “colegii” care i-au sustinut in “demersul de libertate” le vor bate obrazul acum! Va spun eu: niciunl -ca antenele reprezinta asa un fel de El Dorado pentru pupincuristii de pretutindeni!

Daca antenele au nevoie de 9 luni pentru a se muta, noi facem asta in doua saptamani! Rog lucratorii pe parte economica sa nu se bucure ca cica acum, cand vor plati chirie la pretul pietei, antenele s-ar putea sa dea niste lingai afara ca sa le ajunga banii! Sa fie intr-un ceas bun!





populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989