Separatiştii proruşi anunţă că 247 de cadavre au fost transportate în estul Ucrainei

Separatiştii proruşi anunţă că 247 de cadavre au fost transportate în estul Ucrainei

Cadavrele a 247 dintre victimele avionului aparţinând Malaysia Airlines au fost transportate într-un tren cu vagoane frigorifice la Torez, într-o zonă aflată sub controlul separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, a anunţat, luni, un purtător de cuvânt al rebelilor.

Purtătorul de cuvânt al "premierului" din autoproclamata Republică Populară Doneţk, Aleksandr Borodai, a anunţat că, deocamdată, nu este necesar un al doilea tren pentru transportarea cadavrelor, în timp ce Kievul susţine că un al doilea tren cu patru vagoane frigorifice a plecat spre localitatea Torez.

La rândul său, Andrei Purghin, "adjunctul premierului" din "Republica Populară Doneţk" a declarat, citat de agenţia Interfax, că rămăşiţele victimelor nu vor fi "transferate" la Harkov, zona aflată sub controlul forţelor guvernamentale ucrainene, decât după sosirea experţilor internaţionali la Torez.

Potrivit purtătorului de cuvânt al "premierului" Aleksandr Borodai, trei experţi olandezi au sosit la Doneţk, bastion al separatiştilor proruşi, însă nu a precizat dacă aceştia se vor deplasa la locul prăbuşirii avionului Malaysia Airlines.

O echipă cu numeroşi experţi olandezi a sosit luni dimineaţă la Harkov. De asemenea, o echipă de experţi malaysieni, sosită duminică la Kiev, este aşteptată luni la Doneţk, potrivit purtătorului de cuvânt al separatiştilor.

Pe de altă parte, ministrul malaysian al Transporturilor, Liow Tiong Lai, a anunţat duminică seara, într-un comunicat, că autorităţile ucrainene au avertizat că nu pot asigura securitatea experţilor internaţionali la locul catastrofei. De asemenea, autorităţile de la Kiev au cerut "acces imediat şi fără restricţii la locul tragediei şi garantarea securităţii" experţilor străini.

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”