Aceasta ar fi cea de a treia recunoaştere, după cele ale Siriei, la sfârşitul lui iunie, şi Rusiei, cu câteva zile înante ca Vladimir Putin să lanseze invazia Ucrainei, la 24 februarie.
O „reprezentanţă diplomatică” a separatiştilor ucraineni proruşi la Moscova a difuzat pe Telegram o fotografie în care reprezentanta sa, Olga Makeieva, primeşte ceea ce prezintă a fi o scrisoare de recunoaştere de la ambasadorul nord-coreean în Rusia Sin Hong Chol.
Liderul separatist din Doneţk Denis Puşilin a anunţat cu puţin înainte această recunoaştere a Phenianului.
„Statutul internţaional al «republicii populare Doneţk» continuă să se consolideze”, a anunţat el.
„Aceasta este o nouă victorie a diplomaţiei noastre”, declară pentru AFP Puşilin.
Celălalt teritoriu separatist prorus din estul Ucrainei, în regiunea Lugansk, nu a făcut anunţuri în acest sens.
Rusia şi-a justificat invazia Ucainei şi războiul prin necesitatea de a apăra aceste entităţi separatiste din Donbas.
Moscova este considerată, în pofida dezminţilor sale, instigatoarea acestor mişcări separatiste, în 2014, după ce a anexat Penisnula ucraineană Crimeea.