SENZAȚIONAL! Președintele, cel mai virulent discurs anti-corupție din mandat! A tăiat toate punțile cu actuala șleahtă care încearcă să îngenuncheze România! VIDEO

SENZAȚIONAL! Președintele, cel mai virulent discurs anti-corupție din mandat! A tăiat toate punțile cu actuala șleahtă care încearcă să îngenuncheze România! VIDEO

Președintele, cel mai virulent discurs anti-corupție din mandat! A tăiat toate punțile cu actuala șleahtă care încearcă să îngenuncheze România:

Alocuțiunea integrală a președintelui, așa cum a fost publicată pe site-ul președinției:

„Doamnelor și domnilor,

 Felicitări, în primul rând, pentru întreaga activitate pe care ați desfășurat-o pe parcursul anului trecut! Am ascultat cu interes prezentarea raportului Direcției Naționale Anticorupție. Cifrele nu mint. Cifrele sunt reci, obiective.

În 2017 au fost soluționate peste 3.800 de dosare, cu 16,5% mai multe decât în 2016, și au fost trimiși în judecată aproape 1.000 de inculpați.

Pe baza rechizitoriilor DNA, anul trecut instanțele au condamnat definitiv 713 inculpați, ponderea achitărilor fiind de 12%, din care o pătrime ca efect al deciziei Curții Constituționale prin care abuzul în serviciu a fost limitat doar la încălcarea legii, și nu și a Hotărârilor de Guvern sau a altor acte normative.

Toate acestea demonstrează încă o dată că DNA este o instituție care funcționează eficient și care se află deja de ani buni în prima linie a luptei anticorupție.

Contrar unei evaluări subiective, tendențioase și partizane, prezentată opiniei publice de cineva săptămâna trecută, eficiența DNA este departe de a putea fi contestată: cu 107 procurori s-au soluționat peste 11.000 de cauze, adică, în medie, 100 și ceva de dosare de fiecare procuror.

Direcția Națională Anticorupție, ca parte a Ministerului Public, și justiția, în ansamblul său, asigură mecanismele necesare pentru a vindeca România de corupție. Din păcate, însă, asistăm în ultima perioadă la manifestări virulente ale disperării și la încercări de manipulare cu scopul de a decredibiliza DNA, activitatea DNA și cu încercarea clară de a subordona justiția politicului. Inadmisibil!

Niște inculpați și condamnați penal, după ce au fost prinși de instituțiile statului încălcând legea, s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au cercetat. Dar, așa cum spune un proverb românesc, minciuna umblă cât umblă, până i se înfundă. Toate aceste acțiuni concertate în plan mediatic nu au șanse de reușită.

Cei care le-au pus la cale sunt cei care au rămas în trecut, care trăiesc cu iluzia că puterea înseamnă privilegii și se exercită prin abuz.

Spre nenorocul lor, democrația s-a consolidat în România, justiția este acum independentă și eficientă, iar spiritul civic al societății românești se manifestă în ultima vreme cu mult curaj.

Vreau să fiu foarte clar cu privire la un lucru: în lupta dintre nou și vechi, dintre cei care trăiesc din corupție și cei care combat corupția, dintre cei care se gândesc la viitorul acestei țări și cei care se gândesc doar la propriul viitor, va câștiga România modernă, europeană, care acționează în baza valorilor democrației(NR aici președintele s-a prefăcut că greșește și a pronunțat „originale”) occidentale și a statului de drept! Oare de ce mi-am amintit de sintagma democrație originală? Cred că și de acolo ni se trage ceva legat de corupție și abuzul de putere.

 Doamnelor și domnilor,

În cei 16 ani care s-au scurs de la apariția Parchetului Național Anticorupție, am fost cu toții martori la o creștere a capacității statului de a combate corupția, progres recunoscut nu doar de români, ci și de toți partenerii noștri externi.

În tot acest timp, nu doar instituțiile s-au schimbat. Societatea românească s-a maturizat ca urmare a consolidării democrației.

Susținerea fără precedent pe care oamenii au arătat-o valorilor statului de drept ne arată că cetățenii își doresc o Românie demnă, o justiție dreaptă și o societate în care cei care se plasează, sau încearcă să se plaseze, deasupra legii răspund pentru faptele lor, indiferent de poziție, funcție, avere sau statut social.

Încrederea în justiția din România este dată de cei care însuflețesc sistemul judiciar. Magistrații sunt repere de comportament în cadrul oricărei societăți democratice. Integritatea și profesionalismul acestora trebuie să rămână standarde de referință pentru societatea românească.

Din acest motiv, abaterile individuale care riscă să afecteze prestigiul unui întreg corp profesional trebuie prevenite și corectate cu fermitate și promptitudine de către instituțiile cu atribuții în domeniu.

Incertitudinea generată de multiplele modificări legislative adoptate de Parlament anul trecut dăunează grav societății românești.

În tot acest context intern, deloc liniștit, actorii sistemului de justiție din România au dat dovadă de profesionalism și unitate pentru apărarea principiilor care le guvernează activitatea.

Am deplină încredere că instituțiile statului cu atribuții în domeniu și asociațiile profesionale ale magistraților vor continua să se manifeste atunci când independența justiției este în pericol.

Procesul de transformare democratică a unei societăți este unul de durată. Cred că România are nevoie de dezvoltarea unor politici publice și a unei legislații care să pună mai mult accent pe măsurile de prevenire a faptelor de corupție și pe educarea cetățenilor, în special, evident, a tinerilor, cu privire la efectele negative, efectele nocive ale corupției de orice fel.

Prin activitatea sa, Direcția Națională Anticorupție a arătat că principiile statului de drept nu sunt simple deziderate, ci realități pe care le trăim cu toții. O societate care se clădește pe un asemenea fundament are mai multe șanse de dezvoltare și de prosperitate.

Veți avea în mine un partener și un susținător al aplicării acestor principii.

Vă urez în continuare mult succes!”


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”