Senzație în Austria după ce un român a cumpărat cu 775.000 de euro o baracă dărăpănată de 12 mp

Senzație în Austria după ce un român a cumpărat cu 775.000 de euro o baracă dărăpănată de 12 mp

Un român a reușit să provoace o surpriză de proporții în Austria cumpărând cu 775.000 de euro o baracă dărăpănată de doar 12 metri pătrați, situată pe malul lacului Wolfgangsee, din nord-estul regiunii Salzburg.

Locuitorii din St. Gilgen sunt deja obișnuiți cu prețurile exorbitante de lângă lac, dar spun că este „o nebunie” ce s-a întâmplat la licitația publică organizată pentru o baracă de 12 metri pătrați, adjudecată unui român care a oferit exorbitanta sumă de 755.000 de euro, potrivit  presei locale .

Ca totul să fie și mai aberant, coliba respectivă, care în zilele ei bune era o cameră de duș, nu este conectată la rețeaua electrică, apă curentă și canalizare. Mai mult, terenul este în proprietatea Pădurilor Federale, iar contractul de utilizare este limitat până în 2024.

Presa din Austria spune că această cocioabă a stârnit un interes uriaș, iar la licitație s-au înscris 20 de ofertanți, între care un fost consilier de stat și familia unui fotbalist profesionist, care s-a oprit cu oferta la suma de 600.000 de euro.

Românul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a oferit cea mai mare sumă și a câștigat licitația.

Autoritățile au eliberat anterior o autorizație de construire pentru o nouă clădire, așa că românul este liber să se apuce de treabă. Cel mai probabil, va investi într-o unitate de cazare, zona respectivă fiind cunoscută ca o destinație turistică exclusivistă.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…