Sentința lui Trump în dosarul "Stormy Daniels" a fost amânată până după alegeri

Sentința lui Trump în dosarul "Stormy Daniels" a fost amânată până după alegeri

Un judecător din New York a amânat vineri până după alegerile din 5 noiembrie pronunţarea sentinţei pentru fostul preşedinte american Donald Trump în cazul său penal pentru banii plătiţi fraudulos vedetei porno Stormy Daniels, în campania din 2016, pentru ca aceasta să păstreze tăcerea cu privire la o presupusă relaţie. Judecătorul a motivat că doreşte să evite percepţia nejustificată a unei sentinţe motivate politic.

Stormy Daniels și Donald Trump FOTO: Profimedia

Stormy Daniels și Donald Trump FOTO: Profimedia

Donald Trump, candidatul republican la preşedinţie, trebuia iniţial să fie condamnat la 18 septembrie. În august, avocaţii săi i-au cerut judecătorului Juan Merchan să amâne data pronunţării sentinţei până după vot, invocând „obiective de interferenţă electorală evidente”. Procurorul districtului Manhattan, Alvin Bragg, care a formulat acuzaţiile împotriva lui Trump, este un democrat, scrie news.ro.

Merchan a declarat vineri că acum intenţionează să îl condamne pe Trump la 26 noiembrie.

„Pronunţarea sentinţei va fi amânată pentru a evita orice aparenţă - oricât de nejustificată - că procedura a fost afectată de sau caută să afecteze apropiatele alegeri prezidenţiale în care inculpatul este candidat”, a scris judecătorul. „Curtea este o instituţie corectă, imparţială şi apolitică”, a punctat el.

Purtătorul de cuvânt al campaniei Trump, Steven Cheung, a declarat, după pronunţarea hotărârii, că ar trebui ca acest caz să fie clasat complet. „Nu ar trebui să existe nicio sentinţă în vânătoarea de vrăjitoare reprezentată de interferenţa electorală a procurorului din Manhattan”, a afirmat Cheung.

Avocaţii lui Trump au susţinut, de asemenea, că nu ar exista suficient timp înainte de pronunţarea sentinţei pentru ca apărarea să poată face apel la viitoarea decizie a lui Merchan cu privire la cererea lui Trump de anulare a condamnării ca urmare a deciziei istorice a Curţii Supreme a SUA în legătură cu imunitatea prezidenţială.

Merchan trebuia să se pronunţe cu privire la această moţiune pe 16 septembrie. El a scris vineri că intenţionează acum să se pronunţe asupra acestei moţiuni pe 12 noiembrie.

În primul proces penal al unui fost sau actual preşedinte al SUA, Donald Trump a fost condamnat la 30 mai pentru falsificarea înregistrărilor fiscale pentru a acoperi plata de 130.000 de dolari pe care avocatul său de atunci o făcuse către vedeta porno Stormy Daniels pentru ca aceasta să păstreze tăcerea, înainte de alegerile din 2016, cu privire la o întâlnire sexuală pe care spune că a avut-o cu Trump cu un deceniu înainte.

Trump neagă întâlnirea şi a promis că va face apel la condamnarea sa.

Hotărârea Curţii Supreme, pronunţată cu 6 voturi la 3, care se referă la un caz penal separat cu care se confruntă Trump, a constatat că preşedinţii nu pot fi urmăriţi penal pentru actele lor oficiale şi că dovezile despre acţiunile oficiale ale preşedinţilor nu pot fi utilizate pentru a ajuta la probarea cazurilor penale care implică acţiuni neoficiale.

Procurorii biroului lui Alvin Bragg au susţinut că, în cazul Stormy Daniels, este vorba despre comportamentul personal al lui Trump, nu de acte oficiale, astfel încât nu ar exista niciun motiv pentru a anula verdictul de vinovăţie dat la sfârşitul lunii mai.

Falsificarea înregistrărilor fiscale se pedepseşte cu până la patru ani de închisoare, deşi pedepse precum amenzile sau eliberarea condiţionată au fost mai frecvente în cazul altor persoane condamnate pentru această infracţiune în trecut.

Dacă Trump câştigă alegerile pentru Casa Albă, el ar putea ordona Departamentului de Justiţie să renunţe la acuzaţiile federale de interferenţă electorală care îl vizează (în cazul alegerilor din 2020). El nu ar avea însă autoritatea de a pune capăt cazului din statul New York sau unui caz de interferenţă electorală din Georgia.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O imagine cât o mie de cuvinte...

2 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

5 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă