Sentința în dosarul lui Tender, amânată pentru 11 decembrie
Magistrații Tribunalului București au amânat vineri, pentru 11 decembrie, pronunțarea unei sentințe în dosarul RAFO-Carom, în care sunt judecați oamenii de afaceri Ovidiu Tender și Marian Iancu.
Dosarul RAFO-Carom este unul dintre cele mai lungi procese din istoria justiției din România, fiind trimis la instanță în august 2006.
Rechizitoriul a fost întocmit de Alina Bica, pe atunci procuror șef birou la DIICOT.
Pe 23 august 2006, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Ovidiu Tender și Marian Iancu, alături de Cicilia Dumitrescu, Marin Badea, Toader Găureanu și Bogdan Sălăjan.
Procurorii susțin că aceștia au constituit un grup de criminalitate organizată în vederea obținerii de fonduri financiare frauduloase, a căror sursă urma a fi disimulată prin încheierea unor contracte comerciale nelegale.
Infracțiunile comise de întregul grup au vizat, pe de o parte, încheierea nelegală a unor contracte de cesiune creanță și de garanție reală mobiliară în raport cu SC Carom SA Onești iar, pe de altă parte, relațiile comerciale nelegale derulate de SC VGB Impex SRL București, în raport cu SC Rafo SA Onești.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2002-2004, Ovidiu Tender, Marian Alexandru, Cicilia Dumitrescu și Marin Badea, în calitate de asociați, administratori de fapt, respectiv, de drept și directori sau angajați ai SC Tender SA Timișoara, SC VGB OIL SRL București, SC VGB Impex SRL București și SC Carom SA, s-au asociat pentru a desfășura o intensă activitate infracțională în urma căreia SC Carom SA a suferit un prejudiciu de aproximativ 1.434 miliarde lei vechi.
În dosar, Ovidiu Tender a fost trimis în judecată pentru înșelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei, în formă calificată și continuată, constituirea și apartenența la un grup de crimă organizată, spălare de bani și spălare de bani în formă continuată.
La rândul său, Marian Iancu este acuzat de complicitate la înșelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată și continuată, constituirea și apartenența la un grup de criminalitate organizată și spălare de bani în formă continuată.
AGERPRES