Sentinţă definitivă în procesul Şercan versus foştii şefi ai Academiei de Poliţie.  Trei ani de închisoare cu suspendare pentru aceştia, iar instituţia nu e obligată să plătească daunele

Sentinţă definitivă în procesul Şercan versus foştii şefi ai Academiei de Poliţie.  Trei ani de închisoare cu suspendare pentru aceştia, iar instituţia nu e obligată să plătească daunele

Fostul rector Adrian Iacob şi despre fostul său adjunct Petrică Marcoci au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare şi câte 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, la fel cum a decis şi prima instanţă. De asemenea, aceştia au termen de supraveghere stabilit pentru patru ani.

„Admite apelul declarat de partea responsabilă civilmente Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” împotriva sentinţei penale nr.100 din 24 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. 5273/2/2019 (2552/2019). Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând: Înlătură dispoziţiile de obligare în solidar a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” la plata de daune morale şi cheltuieli judiciare către partea civilă Şercan Emilia, precum şi dispoziţia de obligare a acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Men?ine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate”, se arată în minuta sentinţei.

„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail şi partea civilă Şercan Emilia împotriva aceleaşi sentinţe. Respinge cererea apelantei părţi civile Şercan Emilia privind obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea apelului. Obligă apelanţii intimaţi inculpaţi Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail, precum şi apelanta parte civilă Şercan Emilia la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de câte 217 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iulie 2022”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin