Senatul SUA confirmă două numiri în administrația președintelui Donald Trump

Senatul SUA confirmă două numiri în administrația președintelui Donald Trump

Senatul Statelor Unite a confirmat joi numirea a doi membri ai administrației conduse de președintele Donald Trump, Ben Carson la Departamentul Locuințelor și Dezvoltării Urbane și Rick Perry la Departamentul Energiei, transmite DPA. Ambii sunt foști concurenți ai președintelui în cursa pentru nominalizarea candidatului Partidului Republican la președinția SUA.

Votul pentru Carson (foto, în centru) a fost de 58-41. Neurochirurgul pensionar va fi primul afro-american din echipa lui Trump, a cărui campanie electorală a susținut-o după ce și-a retras propria candidatură.

Perry, fost guvernator al statului Texas, a obținut 62 de voturi pentru și 37 împotrivă, după ce a reușit să convingă o parte din minoritatea democrată că și-a schimbat părerea din 2011, când cerea desființarea Departamentului Energiei, pe care urmează să îl conducă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?