Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

Joe Biden. FOTO EPA EFE

Joe Biden. FOTO EPA EFE

„Voi semna acest proiect de lege şi mă voi adresa poporului american de îndată ce va ajunge mâine pe biroul meu”, a declarat Biden într-un comunicat al Casei Albe.

„În sfârşit, în sfârşit, în sfârşit”

Marţi, senatul SUA a adoptat un uriaş pachet de asistenţă militară şi economică pentru Ucraina , rezultatul lunilor de negocieri extrem de tensionate şi laborioase din Congres.

Planul de ajutor de 95 de miliarde de dolari, care include fonduri pentru Israel, Taiwan şi un ultimatum pentru platforma TikTok, a primit un sprijin foarte larg în Senatul american, potrivit AFP.

„În sfârşit, în sfârşit, în sfârşit. În această seară, după mai bine de şase luni de muncă înverşunată şi multe răsturnări de situaţie, America trimite un mesaj lumii întregi: nu vă vom întoarce spatele", a aplaudat şeful democraţilor din Senat, Chuck Schumer.

Joe Biden a promis că va promulga acest text, adoptat cu câteva zile mai devreme în Camera Reprezentanţilor, cealaltă componentă a Congresului american.

Acestea fonduri sunt rezultatul lunilor de negocieri aspre, vizitelor preşedintelui ucrainean la Washington şi presiunilor din partea aliaţilor din întreaga lume.

L-au costat chiar postul pe un lider republican.

Partea leului revine Kievului, care se confruntă cu o situaţie complicată pe câmpul de luptă în faţa Rusiei: 61 de miliarde de dolari sunt consacrate războiului din Ucraina, scrie Agerpres, care notează aceeași sursă.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a declarat marți că asistenţa militară americană, întreruptă de câteva săptămâni, ar urma să se reia aproape imediat - în „zilele următoare”.

Adoptarea acestui plan de ajutor este o uşurare pentru armata ucraineană, care se confruntă cu deficitul de noi recruţi şi muniţie, în faţa presiunii constante a trupelor ruse în est.

Statele Unite sunt principalul susţinător militar al Kievului, dar Congresul nu a mai adoptat un pachet important pentru aliatul său de aproape un an şi jumătate, în principal din cauza certurilor partizane.

Preşedintele american şi Partidul Democrat sunt foarte favorabili noilor ajutoare, prezentate ca o investiţie în securitatea Statelor Unite în faţa, potrivit acestora, obiectivelor agresive ale Rusiei.

Republicanii, conduşi de Donald Trump, sunt din ce în ce mai reticenţi, iar şeful conservator al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, a blocat mult timp textul.

Mike Johnson, a ajuns în final să susţină pachetul financiar cu această justificare: „Prefer să trimit muniţii în Ucraina decât să-i trimit pe băieţii noştri la luptă”.

Acest plan de asemenea îl autorizează pe preşedintele Biden să confişte şi să vândă active ruseşti cu scopul de a putea fi utilizate pentru finanţarea reconstrucţiei Ucrainei. Idee susţinută de ţările din G7.

O mare parte a pachetului va fi, de altfel, folosită pentru refacerea stocurilor armatei americane şi va reveni fabricilor de armament din Statele Unite.

13 miliarde de dolari asistenţă militară pentru Israel

Printre celelalte părţi ale uriaşului plan: 13 miliarde de dolari asistenţă militară pentru aliatul istoric al Statelor Unite, Israel, în războiul cu Hamas.

Aceste fonduri vor servi în special pentru a întări scutul antirachetă israelian, numit „Iron Dome".

Mai mult de nouă miliarde de dolari sunt, de asemenea, prevăzute pentru a „răspunde nevoii urgente de ajutor umanitar” „pentru alte populaţii vulnerabile din întreaga lume”, în special în Fâşia Gaza şi Sudan.

Ajutor și pentru Taiwan

Aşa cum a cerut Joe Biden, acest proiect de lege consacră opt miliarde de dolari pentru a face faţă Chinei pe plan militar şi a veni în ajutorul Taiwanului.

TikTok, acuzată că permite Beijingului să spioneze SUA

El prevede, de asemenea, interzicerea aplicaţiei TikTok în Statele Unite, cu excepţia cazului în care reţeaua de socializare întrerupe legăturile cu compania-mamă ByteDance şi, în sens mai larg, cu China.

Platforma video este acuzată că permite Beijingului să îi spioneze şi să îi manipuleze pe cei 170 de milioane de utilizatori din Statele Unite.

Totuși, potenţiala interdicţie a acesteia riscă să fie contestată în instanţă, reaminteşte AFP.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…