Senatorul UDMR Tanczos Barna, URMĂRIT PENAL pentru abuz în serviciu la retrocedarea unor terenuri ale SCDP Băneasa
Senatorul UDMR Tanczos Barna este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu retrocedarea unor terenuri ale Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Băneasa, prejudiciul produs acesteia fiind de aproape 16 milioane lei
Senatorul UDMR Tanczos Barna este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu retrocedarea unor terenuri ale Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Băneasa, prejudiciul produs acesteia fiind de aproape 16 milioane lei, potrivit DNA.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) precizează că senatorul, care are calitatea de suspect, este urmărit pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (două acte materiale) şi fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), faptele fiind comise în perioada când acesta era preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS).
Potrivit anchetatorilor, la data de 19 iunie 2006, Tanczos Barna, cu complicitatea unor persoane, a semnat adresa nr. 53690/2006, prin care informa Subcomisia de Fond Funciar a Sectorului 1 cu privire la faptul că, în urma măsurătorilor efectuate la SCDP Băneasa - locaţia Bucureşti, a rezultat o suprafaţă totală de 60,44 hectare de teren, din care 45,77 hectare sunt disponibile în vederea retrocedării. Tanczos a semnat, susţine DNA, fără să fi solicitat avizul sau opinia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice sau SCDP Băneasa, singurele instituţii în măsură să stabilească suprafeţele de teren ce sunt indispensabile cercetării, conform prevederilor HG 1832/2005.
Ulterior, mai precis la 19 decembrie 2006, Tanczos a încheiat, fără a verifica legalitatea documentaţiei depuse, conform prevederilor legale, un protocol de predare-preluare a terenurilor cu destinaţie agricolă din locaţia Bucureşti, prin care preda suprafaţa de 2,8 hectare către Subcomisia de Fond Funciar a Sectorului 1, arată DNA.
"În cuprinsul protocolului, în mod neadevărat, se arată că suprafaţa predată se găseşte în domeniul privat al statului, deşi în realitate se afla în domeniul public, precum şi că nu se impunea acordarea de despăgubiri, neexistând nici un prejudiciu produs Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, cu toate că pe suprafeţele respective se aflau plantaţii pomicole destinate strict cercetării. În urma acestor demersuri făcute cu încălcarea prevederilor legale, de către Tanczos Barna, în calitate de preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului, a fost emis, de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Municipiului Bucureşti, un titlu de proprietate pe numele unei persoane ce nu a făcut dovada vechiului amplasament pe suprafeţele de teren exploatate de Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa", se mai precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Atestarea unor fapte neconforme realităţii de către actualul senatore a facilitat, de asemenea încheierea frauduloasă de către succesorul acestuia la şefia ADS, Drăgan Daniel, a şapte protocoale, mai susţin procurorii anticorupţie.
DNA precizează că în acest dosar, la 21 martie, a fost începută urmărirea penală faţă de Daniel Drăgan, fost preşedinte al ADS, tot pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (şaptge acte materiale) şi fals intelectual în formă continuată (şapte acte materiale).
Anchetatorii menţionează, în sprijinul acuzaţiilor aduse lui Drăgan, faptul că acesta, în perioada 2007-2008, în calitate de preşedinte al ADS, fără a verifica legalitatea documentaţiei depuse,conform prevederilor legale, a încheiat şapte protocoale de predare-preluare a terenurilor cu destinaţie agricolă din Bucureşti, prin care a predat Subcomisiei de Fond Funciar a Sectorului 1 suprafaţa de 29,17 hectare aflate în administrarea SCDP Băneasa. "În cuprinsul acestor protocoale, în mod fals, se atestă că suprafaţa predată face parte din domeniul privat al statului, deşi în realitate se afla în domeniul public, precum şi că nu există prejudiciu sau despăgubiri ce ar trebui acordate Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, deşi pe suprafeţele respective se aflau plantaţii pomicole destinate strict cercetării", susţine DNA.
Potrivit procurorilor, urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu şi a întocmirii frauduloase a acestor documente de către Drăgan, Tanczos şi alte persoane, funcţionari din ADS, Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa a suferit un prejudiciu evaluat la 15.977.585 lei.
UPDATE 11:57 - Tanczos Barna: Sunt suspectat de fapte de abuz în serviciu din perioada în care am fost şeful ADS
Senatorul UDMR Tanczos Barna a declarat vineri, la ieşirea de la DNA, că a fost pus sub învinuire de anchetatori, care îl acuză de abuz în serviciu în legătură cu presupuse fapte de corupţie din perioada 2005-2006, când a fost preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului (ADS).
Tanczos Barna a spus că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au întrebat despre activitatea sa la conducerea ADS din perioada 2005-2006. El nu a dorit să facă alte precizări, arătând doar că procurorii i-au spus că are calitate de suspect în dosar, acuzaţia care îi este adusă fiind cea de abuz în serviciu.
Întrebat dacă acuzaţia are legătură cu restituirea unor terenuri, Tanczos Barna a spus: "La ADS este vorba de terenuri".
Senatorul a precizat că va reveni la DNA săptămâna viitoare, pentru a da o declaraţie şi a oferi lămuriri anchetatorilor.
Tanczos Barna a ajuns vineri dimineaţă la DNA, unde a fost citat să se prezinte pentru a da declaraţii într-un dosar de corupţie, potrivit unor surse judiciare.
Tanczos Barna este senator UDMR din 2012, iar din 2010 a fost secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Anterior, Tanczos Barna a fost secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (2010), secretar de stat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (2007-2009) şi preşedintele Agenţiei Domeniilor Statului (2005-2007).
Tanczos Barna a fost şi preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, din 2008 până în septembrie 2013, când a demisionat. Ministerul Tineretului şi Sportului a oprit, în aprilie 2013, finanţarea Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, din cauza problemelor interne, după ce Curtea de Apel a anulat, în 4 aprilie 2013, alegerile pentru preşedinţia Federaţiei, organizate în cadrul Adunării Generale din 19 iulie 2012 şi câştigate de Tanczos Barna.