Senatorul Eugen Pîrvulescu, pus sub control judiciar de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

Senatorul Eugen Pîrvulescu, pus sub control judiciar de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

Direcţia Naţională Anticorupţia a anunţat, vineri, că senatorul Eugen Pîrvulescu este acuzat de instigare la infracțiunea de cumpărare de influență şi a fost plasat sub control judiciar.

Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost acuzat oficial. Foto Inquam, Octav Ganea

Senatorul Eugen Pîrvulescu a fost acuzat oficial. Foto Inquam, Octav Ganea

În acelaşi dosar au calitate de inculpar alte trei pesoane: Burcescu Marian Cătălin, la data faptei director general la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (O.S.I.M.), pentru complicitate la cumpărare de influență, M.R.M., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, şi F.G., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că în cauză există date și probe care susţin acuzaţiile care îi se aduc senatorului Pîrvulescu şi complicilor săi.

„În cursul anului 2022, inculpatul M.R.M, la instigarea inculpatului Pîrvulescu Eugen și beneficiind de ajutorul inculpaților F.G. și Burcescu Marian-Cătălin, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 60.000 de euro din care martorul ar fi remis inculpatului M.R.M. suma de 150.000 lei (echivalentul a 30.000 euro), acesta din urmă lăsând să se creadă că are influență asupra unei alte persoane care deținea o funcție importantă în cadrul instituției desemnate de securitate, afirmând că o va determina să urgenteze efectuarea verificărilor de securitate necesare în cadrul procedurii de eliberare a avizului de securitate O.R.N.I.S.S. în beneficiul martorului respectiv”, potrivit procurorilor DNA .

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpați trebuie să respecte o serie de obligații, între care să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

De asemenea, senatorul Eugen Pîrvulescu şi ceilalţi trei inculpaţi în acest dosar au fost avertizaţi că, în cazul în care nu respectă aceste obligaţii, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Senatorul Eugen Pîrvulescu anunţase recent că pleacă din PNL, partid pe listele căruia a candidat și a fost ales la alegerile din 2020, pentru a se alătura echipei lui Mircea Geoană.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cum, mă, Căcărău candidat la președinție? E tot ce v-a băznit mintea? / Co-autor la tentativa de lovitură de stat din 2012, nu mai are job de zece ani..…

2 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

3 Foarte interesant!

4 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

5 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…