Senatorii SUA cer învinuirea prinţului Mohammed bin Salman și încetarea susținerii războiului din Yemen

Senatorii SUA cer învinuirea prinţului Mohammed bin Salman și încetarea susținerii războiului din Yemen

Senatorii au votat joi o rezoluţie prin care recomandă SUA să pună capăt asistenței acordate Arabiei Saudite pentru războiul din Yemen și să ceară în mod direct învinuirea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman pentru moartea jurnalistului Jamal Khashoggi, relatează Associated Press, citat de Mediafax.

Succesiunea voturilor bipartizane a venit la două luni după ce jurnalistul saudit a fost ucis la consulatul de la Istanbul și după ce Trump s-a eschivat permanent în legătură cu cei responsabili. Oficialii americani de informații au concluzionat că bin Salman trebuie să fi avut cel puțin cunoștință de complot, dar Trump a elogiat în mod repetat regatul.

Prin această rezoluție, adoptată în unanimitate, Senatul consideră că prințul este "responsabil pentru crimă" și solicită guvernului Arabiei Saudite să "asigure răspunderea adecvată".

Senatorii au votat 56-41 şi recomandă încetarea susținerii războiului din Yemen, un afront direct la capacitățile puterii de război ale administrației.

De asemenea, rezoluția numește războiul din Yemen o "criză umanitară" și cere ca toate părțile să caute o încetare imediată a focului.


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...