Senatoare spaniolă: Homosexualii sunt de vină pentru datoria de un trilion de euro a Spaniei

Senatoare spaniolă: Homosexualii sunt de vină pentru datoria de un trilion de euro a Spaniei

Senatoarea Luz Elena Sanín din cadrul Partidului Popular (PP, la putere) este invitată să demisioneze, după ce a dat vina pe "subvenţiile acordate homosexualilor" de către fostul Guvern socialist pentru creşterea deficitului public al ţării la un trilion de euro, relatează site-ul TheLocal.es.

Senatoare spaniolă: Homosexualii sunt de vină pentru datoria de un trilion de euro a Spaniei (Imagine: Facebook)

Ea le-a spus unor jurnalişti că partidul conservator de guvernământ a crescut cheltuielile publice din cauza "datoriilor" provocate de "subvenţionarea ONG-urilor şi homosexualilor". Sanín, care reprezintă enclava Ceuta din Africa de Nord în Senat, l-a acuzat pe fostul premier socialist Jose Luis Zapatero, aflat în prezent în opoziţie, că a condus la creşterea datoriei la peste un trilion de euro prin "favorurile sale", informează site-ul TheLocal.es .

Născută în Columbia şi naturalizată spaniolă, senatoarea a spus că partidul ei a fost nevoit să adâncească criza economică din ţară, atunci când a venit la putere, pentru a putea să ramburseze datoriile contractate de Zapatero prin subvenţionarea comunităţii gay-ilor, lesbienelor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT). "Altfel n-am fi avut această gaură economică", a declarat ea, citată de cotidianul catalan La Vanguardia, într-o conferinţă de presă pe care a convocat-o pentru a promova modelul economic al partidului din care face parte.

Comentariile senatoarei au fost criticate aspru de către Partidul Socialist spaniol şi grupuri LGBT, care i-au denunţat remarcile drept un "teren propice pentru homofobie". "Aruncarea vinei pe ONG-uri şi grupuri LGBT pentru datoria publică a Guvernului este ruşinoasă", a declarat parlamentara socialistă Patricia Hernández pentru cotidianul El Plural, îndemnând-o pe Sanín să-şi ceară scuze sau să demisioneze.

Inclusiv membri PP s-au distanţat de acuzaţiile lui Sanín. "Nu cred că managementul economic slab al lui Zapatero a fost cauzat de subsidiile acordate grupurilor LGBT", a declarat parlamentarul PP de la Ceuta Francisco Márquez. "Ele sunt organizaţii care activează pentru cauze drepte şi legitime şi primesc subvenţii în baza legislaţiei în vigoare", a subliniat el.

Mulţi spanioli îi acuză pe socialişti că sunt vinovaţi de criza care afectează ţara şi care a lăsat 25% din populaţie fără un loc de muncă.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 De citit...

4 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

5 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii