Senat: Meleşcanu, exclus din ALDE; grupul, desfiinţat; preşedintele Senatului - notificat pentru 'configurarea' unui grup mixt

Senat: Meleşcanu, exclus din ALDE; grupul, desfiinţat; preşedintele Senatului - notificat pentru 'configurarea' unui grup mixt

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat miercuri în plenul Senatului că Teodor Meleşcanu nu mai este membru al acestui partid, grupul senatorial se desfiinţează şi "se configurează" un grup mixt.

"Urmare a alegerii domnului Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului, în baza deciziei statutare din forurile ALDE, domnul Meleşcanu îşi pierde de drept calitatea de membru ALDE şi membru în grupul senatorial. Am făcut o adresă pe care am depus-o la biroul preşedintelui", a afirmat miercuri, în plen, Tăriceanu.

El a adăugat că grupul ALDE se desfiinţează pentru că nu mai are şapte membri care au fost aleşi pe lista aceluiaşi partid.

"Vă rog să luaţi act de prevederea regulamentară şi să luăm act oficial de desfiinţarea grupului ALDE prin eliminarea domnului Meleşcanu. Vă anunţ că voi depune o notificare la biroul preşedintelui Senatului. Va trebui să luaţi act şi de acest lucru. În momentul de faţă trebuie să atrag atenţia că trebuie reconfigurat Biroul permanent, întrucât domnul Meleşcanu nu are calitatea de membru ALDE şi dumneavoastră l-aţi ales şi aţi vrut să-l pontaţi ca membru ALDE. Vor trebui recalculaţi coeficienţii şi funcţiile care trebuie alocate fiecărui grup", a afirmat Tăriceanu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”