Senat: Condamnații definitiv, care nu se predau în 7 zile, vor avea 3 ani în plus de pedeapsă

Senat: Condamnații definitiv, care nu se predau în 7 zile, vor avea 3 ani în plus de pedeapsă

Condamnaţii definitiv, care în 7 zile nu se prezintă la închisoare, vor avea până la 3 ani adăugaţi la pedeapsa cu executare primită. Asta după ce Senatul a adoptat un proiect care presupune modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, al cărui inițiator este Ministerul Justiţiei.

Alina Gorhgiu, Ministrul Justiției și inițiatoarea proiectului de lege  - Foto Facebook

Alina Gorhgiu, Ministrul Justiției și inițiatoarea proiectului de lege - Foto Facebook

Ppersoanele condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la închisoare şi care nu se predau autorităţilor în termen de 7 zile vor fi pedepsite şi pentru infracţiunea de «evadare»”, arată ministra Justiției, Alina Gorghiu. Proiectul urmează să fie discutat și la Camera Deputaților, for decizional.

Este nevoie de această lege, pentru a combate comportamentul «fugarilor», care nu e de ieri, de azi! Altfel, s-ar putea greşit interpreta că statul acceptă tacit sustragerea unora de la executarea pedepsei definitive. Şi nu asta e realitatea! Toti fugarii României trebuie să îşi ispăşească pedepsele privative de libertate în închisorile de aici. Standardele CEDO sunt respectate”, a subliniat Gorghiu.

Fugarii României

La începutul lunii, Ministrul Justiției anunța că mai bine de 600 de fugari au fost aduși în țară de la începutul anului.

Sunt foarte mulți români care au condamnări definitive și care au fugit în alte țări. Recent a fost extrădat Dorin Lazăr Maior , din Italia, fostul președinte al Revoluționarilor are de executat o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani pentru săvârsirea infracțiuniii de complicitate la cumpărare de influență

Alți fugari celebri sunt :

  • Paul Philippe al României, găsit de jandarmii francezi la o cafenea de lângă Galeriile Lafayette, în iunie 2022 și care era dat în urmărire internațională din 2020. Următorul termen în procesul pentru extrădarea în România este pe 9 noiembrie. Acesta este condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni în dosarul retrocedărilor ilegale a fermei Băneasa și a Pădurii Snagov.
  • Sebastian Ghiță, fugit din țară din 2016, care se află în Serbia, are mai multe dosare penale pe rolul instanțelor din România.
  • Alina Bica, fostă șefă DIICOT, condamnată la 4 ani de închisoare pentru infracțiunea de favorizare a infractorului. Se află în Italia.
  • Mario Iorgulescu , care se află tot în Italia, condamnat definitiv la 13 ani și 8 luni de închisoare. Acesta a fost recent dat în urmărire generală.
  • Sorin Oprescu, arestat în Grecia, care are de executat o pedeapsă de 10 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, spălare de bani și infracțiuni de corupție.

Aceștia nu sunt singurii români care au fost condamnați definitiv și au fugit în alte țări de pedepsa cu închisoarea. Mulți dintre ei preferă Italia ca țară de refugiu, iar majoritatea refuză executarea pedepselor cu închisoarea invocând condițiile precare din penitenciarele din România.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…