Senat: Bogdan Stan, numit în funcția de președinte al ANI

Senat: Bogdan Stan, numit în funcția de președinte al ANI

Bogdan Stan a fost numit luni de plenul Senatului în funcția de președinte al Agenției Naționale de Integritate. Senatorii s-au exprimat, prin vot secret electronic, în favoarea numirii acestuia, durata mandatului său ca președinte al ANI fiind de patru ani.

S-au înregistrat 76 de voturi pentru, șase voturi împotrivă și trei abțineri.

În plenul Senatului, Bogdan Stan a afirmat că este "un produs 100%" al ANI.

"Sunt un produs al acestei instituții 100%. (...) Ne așteaptă o perioadă foarte plină și intensă din punct de vedere al activității pe care o desfășurăm. Urmează un an electoral cu două cicluri de alegeri, urmează o dublare a numărului de declarații de avere și de interese, urmează o creștere a numărului sesizărilor. Astfel, trebuie să luăm toate măsurile pentru ca lucrurile să meargă bine în viitor. ANI își va dinamiza activitatea de prevenție, activitatea de conștientizare și activitatea de educație a personalului care trebuie să depună declarații de avere și interese, bineînțeles, în paralel cu continuarea activității de verificare și sancționare a incidentelor de integritate. Trebuie să reinventăm această instituție în perioada care urmează. Din acest punct de vedere avem nevoie de ajutorul tuturor actorilor instituționali implicați în acest proces", a spus Bogdan Stan.

După depunerea jurământului, Bogdan Stan a precizat că, începând cu data de 14 decembrie, își va prezenta demisia din calitatea de vicepreședinte al ANI, urmând să înainteze Senatului documentul.

În timpul ședinței Senatului, Cristiana Anghel și Valer Marian au solicitat scoaterea de pe ordinea de zi a punctului referitor la numirea președintelui ANI, fiind invocat faptul că, potrivit Legii nr. 144/2007, numirea în funcție a candidatului admis se face de către Senat în termen de 15 zile de la validarea rezultatelor concursului pentru ocuparea funcției amintite. Supusă la vot, această propunere a întrunit 31 de voturi 'pentru', 43 de voturi 'împotrivă' și cinci abțineri, fiind astfel respinsă.

Biroul permanent al Senatului a hotărât, în data de 7 decembrie, să solicite senatorilor juriști să întocmească un raport asupra hotărârii CNI privind finalizarea procedurii de organizare și validare a concursului pentru ocuparea funcției de președinte al ANI, organizat în perioada 11 septembrie — 27 noiembrie. Comisia juridică a constatat că au fost îndeplinite condițiile legale, întocmind astfel un raport favorabil.

AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!