Senat: Asistența medicală pentru primii patru oameni în stat - asigurată de Spitalul Militar Central
Senatul a adoptat, în ședința plenului de miercuri, cu 76 de voturi "pentru" și 11 "abțineri", un proiect de lege al Guvernului prin care care se stabilește că Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" asigură asistență medicală de urgență, ambulatorie, spitalicească și reabilitare medicală pentru șeful statului, președinții Senatului și Camerei Deputaților și premier, precum și pentru omologii străini în timpul vizitei în România.
De asemenea, proiectul de lege completează Legea 406 din iulie 2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român. Astfel, foștii șefi de stat beneficiază pe durata vieții de efectuarea, la cerere, a unui control medical complet anual, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență "Dr. Carol Davila".
Proiectul de lege pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane și pentru completarea art. 2 din Legea 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.
AGERPRES