Senat - Dezbateri aprinse la proiectul de lege privind certificatul digital COVID (GALERIE FOTO)

Senat - Dezbateri aprinse la proiectul de lege privind certificatul digital COVID (GALERIE FOTO)

Dezbaterile care au avut loc în plenul Senatului pe tema proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unităţi publice şi private, au fost unele aprinse, cu acuzaţii şi afirmaţii precum "românii sunt trimişi la moarte", "se revine la dictatura stalinistă" sau "întoarcerea României în epoca hitleristă".

Proiectul, respins de plen, la o diferenţă de şapte voturi, a fost susţinut de PNL, USR şi UDMR.



La începutul dezbaterilor, secretarul de stat Vass Levente a anunţat că şi Ministerul Sănătăţii susţine proiectul de lege şi acest lucru îl va face şi la Camera Deputaţilor.

"Ministerul Sănătăţii susţine adoptarea acestei legi în plenul Senatului şi la fel o să facă în continuare, cu amendamentele admise, şi în Camera Deputaţilor. În perioada doamnei Mihăilă deja s-au purtat discuţii pentru adoptarea acestor măsuri în plenul Parlamentului, în forma legislativă. După problemele politice, noul ministru interimar a dorit să facă acest demers cu ajutorul Guvernului, chiar prin OUG. Având în vedere însă că Guvernul a picat, nu s-a putut iniţia această lege prin OUG, de aceea am revenit la propunerea de a fi iniţiat de parlamentari şi senatori. În condiţiile în care mor 500 de persoane pe zi, în condiţiile în care suntem la aproximativ 33% vaccinare din populaţia României, considerăm că adoptarea acestei legi este foarte importantă", a explicat secretarul de stat.



Grupul PSD s-a exprimat împotriva acestui proiect de lege, a anunţat senatorul Adrian Streinu-Cercel, preşedintele Comisiei de sănătate.



"Sunt de acord că trebuie luate anumite măsuri, dar acest proiect de lege este greşit din punct de vedere conceptual şi ştiinţific, pentru că atât persoanele care sunt vaccinate, cât şi persoanele care nu sunt vaccinate se pot infecta la fel de uşor cu SARS-CoV-2. (...) Mai mult decât atât, noi suntem cei care promovăm discriminare prin vaccinare - şi aşa au fost o serie de antivaccinişti care ne-au produs probleme, acum aducem un element în plus. Este păcat că nu ne gândim la oameni şi ne gândim cum să rezolvăm o problemă. (...) Din păcate, aşa este, mor 500 de oameni pe zi, dar toată vara aceasta nu s-a făcut niciun demers ca spitalele să fie pregătite, ca unităţile să fie bine stabilite şi, mai mult decât atât, nu s-a făcut nicio achiziţie de medicamente pentru aceşti pacienţi. Grupul PSD va vota împotriva acestui proiect de lege", a spus senatorul.

El a adăugat că "vaccinul este sigur, nu are probleme", dar consideră, în acelaşi timp, că trebuie luate în calcul care sunt consecinţele iniţiativei legislative în condiţii de criză sanitară.

Liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, a susţinut că nu vrea să ascundă că "este în stare de maximă surescitare văzând în ce hal a ajuns Parlamentul României, să voteze împotriva poporului pe care pretinde că îl reprezintă".



"De zile întregi primesc sute şi mii de mesaje în care suntem imploraţi să nu votăm acest certificat verde, care este un certificat de segregare, de discriminare şi un act politic prin care trimitem oameni la moarte. (...) Nu este ceva simplu. N-am mai trecut niciunii prin ce trecem astăzi şi de aceea trebuie să fim foarte precauţi. Vă conjur la rândul meu să votaţi împotriva acestui certificat verde. Reglementările pe care le dezbatem astăzi sunt expresia unui stalinism feroce. Liderii anilor '50 ar fi invidioşi pe ceea ce se petrece astăzi în camera superioară a Parlamentului. Ce încercăm să facem, să ne întoarcem cu zeci de ani înapoi, în dictatură (...). Dacă veţi vota această lege, veţi declanşa o criză socială, cu potenţial exploziv şi cu efecte imposibil de anticipat. (...) Atenţie, certificatul verde nu este să uşureze viaţa românilor, este pentru obligativitatea la vaccinare, ceva ce este inadmisibil, mai ales că vaccinul nu este vaccin, este un tratament experimental care dă şi rateuri, mor oameni vaccinaţi", a afirmat Târziu.



Senatorul USR Simona Spătaru, care şi-a susţinut intervenţia pe fondul unor aplauze din sală menite s-o bruieze, a arătat că oamenii mor, în timp ce în plenul Senatului se vorbeşte despre faptul că vaccinul este experimental.

"Vă permiteţi acest lucru? (...) Domnilor colegi, peste 500 de decese au avut loc în ultimele 24 de ore. (...) Suntem noi în Parlament să facem legi care să-i protejeze pe români. Dacă sunteţi responsabili, nu puteţi refuza dreptul la sănătate al românilor. Măsurile propuse prin acest proiect, amendat, sunt măsuri pentru a reduce efectele pandemiei", a arătat ea.

Senatorul independent Diana Şoşoacă nu a ezitat să compare certificatul verde cu "hârtia pe care o prezentau evreii în perioada nazistă când se duceau la magazine" şi a susţinut că, potrivit Constituţiei, o astfel de lege nu poate fi adoptată în Parlament şi nici de Guvern.



"Mulţi dintre voi sunteţi aici de multe legislaturi şi vă place locul cald. Peste trei ani, după ce veţi vota acest certificat verde, nimeni n-o să mai voteze. (...) Mai mult decât atât, aţi întors România în epoca hitleristă. Numai evreii erau nevoiţi să arate un act prin care să poată poată să ajungă la alimentare şi la toate lucrurile normale. Faceţi discriminare, faceţi segregare între români", a afirmat Şoşoacă, care a fost invitată la acest moment al discursului, de către preşedintele de şedinţă, Anca Dragu, să părăsească tribuna centrală.



Liderul senatorilor UDMR, Turos Lóránd, a spus că măsurile cuprinse în proiectul legislativ au fost luate în ţările europene.

"Aceste măsuri au fost luate cu câteva luni în urmă. Rezultatul este evident, au mai puţine cazuri de infectări decât avem noi morţi. UDMR susţine acest proiect legislativ, cred că este necesar, poate aduce societatea să scape de această pandemie. Noi, în Constituţie, prin mandatul nostru, trebuie să reprezentăm interesul poporului. Cred că interesul poporului şi interesul societăţii este să oprim această pandemie, să salvăm fiecare viaţă, şi nu să exploatăm din motive politice acest subiect", a adăugat senatorul.

Social-democratul Titus Corlăţean consideră că este bine să fie luate în considerare diferitele curente de gândire, aşteptări şi sensibilităţi din societate.



"Este evident că atunci când ai de-a face cu o criză, statul trebuie să reacţioneze, să protejeze în favoarea garantării dreptului la viaţă, dar şi al altor drepturi care sunt şi ele fundamentale. (...) Măsurile trebuie să fie legale, constituţionale. Combaterea unei crize, inclusiv cea de sănătate, cu măsuri nelegale sau neconstituţionale este un atac profund la adresa democraţiei", a susţinut senatorul PSD.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a arătat că proiectul, dacă este perfectibil, poate fi amendat la Camera Deputaţilor - for decizional.

"Cu cât creşte ritmul vaccinării, se eliberează secţiile ATI, există o şansă pentru bolnavii de cancer, de alte afecţiuni. (...) Nu tragem de timp, vrem ca un document important să ajunsă în camera decizională. Acest certificat verde este un prim pas foarte important. Veţi vedea în timp, când vor dispărea aceste manipulări ordinare, pe care mulţi colegi le fac, şi care agită într-o manieră de nepermis românii care n-au suficient acces la informaţii, cât de benefică este această măsură", a precizat Fenechiu.

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Iulia Scântei, a afirmat la rândul său că nu este vorba despre PNL, PSD, ci despre cum să treacă cu bine de pandemie cât mai mulţi români.

"Vă rog să puneţi mai presus (...), înainte de toate, un sentiment puternic de responsabilitate pe care îl am şi faţă de dumneavoastră, şi faţă de cei pe care îi reprezentăm în Parlament. (...) Măsurile restrictive trebuie stabilite prin lege, iar modul de aplicare ulterior trebuie să respecte Constituţia şi deciziile CCR. (...) Curtea a stabilit că pandemia este o situaţie excepţională", a subliniat senatorul PNL.

Proiectul potrivit căruia personalul unor unităţi publice şi private este obligat să prezinte la locul de muncă certificatul digital privind COVID-19 a fost respins de Senat cu 67 de voturi "pentru", 60 "contra" şi două abţineri. AGERPRES

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!