Semnificația revocării lui Augustin Lazăr. Plus un președinte inutil
Cele 20 de capete de acuzare recitate miercuri seară de ministrul Justiției, între două zile de concediu, împotriva procurorului general, nu reprezintă doar un afront la adresa carierei procurorului general și la adresa fiecărui procuror onest din România. Revocarea lui Augustin Lazăr este, înainte de toate, o execuție ritualică, o declarație de război la adresa acelei părți din sistemul judiciar care încă refuză încolonarea politică. Prin această mutare de forță, Guvernul arată maxim dispreț față de îngrijorările exprimate de Comisia de la Veneția și de oficialii de la Bruxelles, care au vorbit de riscul ca justiția, pilon esențial într-un stat de drept, să cadă sub control politic, scrie jurnalistul Dan Tăpălagă pe G4Media.ro .
Deloc întîmplător, printre motivele de revocare găsim ceva legat de dosarul anchetării violențelor comise de jandarmi împotriva protestatarilor pașnici la mitingul din 10 august. Mesajul este clar pentru toți magistrații: Cine se mai atinge de acest dosar sensibil pentru putere va fi decapitat. Tot cu acest mesaj a tăbărât și Inspecția judiciară pe procurorii care instrumentează dosarul Jandarmeriei, dar și pentru a căuta orice hârtie care s-ar putea adăuga la rechizitoriul întocmit de ministrul justiției împotriva procurorului general.
Dincolo de mesajele simbolice, revocarea lui Augustin Lazăr va avea efecte concrete de o gravitate excepțională. Pentru prima dată de la instalarea PSD la putere în 2012 se deschide calea preluării totale a puterii în stat. Riscul unui dezechilibru major în societate este azi mai mare ca niciodată și cu greu va putea fi evitat. Am văzut propunerea ministrului justiției pentru DNA, un procuror care a declarat singur, din capul locului, că nu se consideră independent.
Ne putem imagina, prin urmare, cum va arăta propunea la funcția de șef al tuturor procurorilor: va fi un executant fără scrupule, cineva dispus să facă dosare la comandă împotriva adversarilor politici ai PSD-ALDE, un instrument de luptă politică în mâna puterii. Nu va fi pus acolo doar să închidă dosare, ci mai ales să deshidă altele noi, cu dedicație, deoarece Dragnea și Tăriceanu, clienții lor din PSD și ALDE, vor pe deasupra răzbunare pentru anii de anchete și condamnări considerate umilitoare.
Parchetele, procurorii, judecătorii, au funcționat în ultimul an ca ultimele redute într-o țară condusă de condamnați și cercetați penal, hotărâți să înlocuiască democrația de tip european cu un fel de dictatură a borfașilor, în care fărădelegea este ridicată la rang de virtute.
Doar justiția, cu toate păcatele ei, a reușit să mai asigure cumva un minim echilibru democraric și să tempereze tentația excesului de putere. Acum, majoritatea PSD – ALDE se află la un pas de a prelua controlul total asupra sistemului judiciar, printr-o suită de modificări la legile justiției și la Codurile Penale dar și prin curățarea sistemului de magistrații incomozi. Au încercat inițial printr-o epurare mascată sub forma pensionărilor anticipate, dar mai nou au trecut direct la amenințarea cu ”lustrarea magistraților” care ar fi aplicat ”protocoalele” mult hulite. Confiscarea retoricii specifice dizidenței politice, a victimelor regimurilor totalitare, reprezintă o nouă insultă la adresa memoriei adevăraților martiri care au murit în închisorile comuniste.
Propaganda puterii a încercat să minimalizeze schimbarea unui singur om, perfect conștientă însă că nu despre asta este vorba. Ocuparea poziției de procuror șef reprezintă un pas decisiv către accesul la puterea totală în stat. Mai rămân doar serviciile, dar ele nu mai reprezintă un obiectiv imediat dacă PSD și ALDE reușesc să preia control asupra procurorilor și judecătorilor. Împotriva celor din urmă, puterea va acționa cu două arme letale: Inspecția Judiciară și Secția specială de investigare a infracțiunilor comise de magistrați.
Niciodată pericolul de prăbușire a statului democratic n-a fost mai mare decât azi. Instituțiile – cheie s-au clătinat sub loviturile de baros ale PSD și ALDE, dar n-au cedat cu totul. Acum însă, riscul dezintegrării democrației este iminent.
Un singur om ar mai putea face ceva, fără a exista nici o garanție de reușită. Președintele Klaus Iohannis are de acum două opțiuni: fie doarme mai departe și acceptă dezastrul fără împotrivire, cum ne-a obișnuit, fie se trezește și joacă totul cu mandatul pe masă în ceasul al 12-lea. Cale de mijloc nu mai are. Și dacă-l suspendă, ce? Ce mai contează că-și termină cu un an mai devreme un mandat pe care l-a golit singur de orice conținut?
Cu un președinte tot mai inutil, tot mai decuplat de realitate și căzut în irelevanță nu mai avem ce face. Un președinte elogiat de adversarii democrației mai mult încurcă. Nu ne folosește la nimic un un turist relaxat pe post de șef de stat, care se luptă din vorbe pentru justiție și stat de drept când se decide, în fine, să-și întrerupă lungile concedii și perioade de tăcere.
Din păcate, semnele nu sunt prea bune nici în cazul președintelui. Klaus Iohannis comite în cascadă cele mai neinspirate gesturi din cariera lui de președinte, după poziționarea nefericită de la Strasbourg, unde s-a pronunțat public împotriva rezoluției pe România, o atitudine lăudată doar de inamicii democrației, de Sputnik și Antena3. Cum să joci senin rolul mediatorului pe tema justiției în ziua în care ministrul justiției se urcă cu tancul peste procurori? Ce ar fi de discutat cu niște lideri politici care au făcut din distrugerea justiției politică de stat?
Nu văd cum președintele Klaus Iohannis își poate salva cariera dacă va semna și această cerere de revocare fără să încerce nimic. Dar ce mai poate face, veți întreba, după decizia Curții Constituționale în cazul Kovesi? Potrivit deciziei, președintele Klaus Iohannis va trebui să semneze ca notarul cererea de revocare a procurorului general, Augustin Lazăr, transmisă de ministrul justiției, Tudorel Toader.
De pildă, ar putea să denunțe arbitrariul motivelor invocate, să condamne execuția politică a procurorului – șef și să avertizeze opinia publică asupra gravității momentului. În definitiv, președintele n-are decât să găseacă soluții, de la referendum la orice altă acțiune în justiție care poate limita întinderea dezastrului. Am ajuns aici și din cauza dezangajării lui din funcția de președinte.
