Semnele catastrofei
Demisia ministrului Victor Negrescu este un semn al coliziunii aproape inevitabile a Romaniei cu icebergul numit presedintia ConsUE. Cand adevarul devine de neascuns, unii parasesc corabia ca sa nu fie parte la dezastru, altii au nevoie de tapi ispasitori pe care sa dea vina pentru dezastru, scrie Ioana Ene Dogioiu pe Ziare.com .
Iar adevarul pe care nimeni nu il rosteste explicit este ca pregatiririle sunt in pom pentru ca nici macar licitatiile necesare efortului logistic nu au fost finalizate. Ziare.com a atras atentia inca din vara ca situatia este dramatica, ministrul Negrescu a incercat sa infirme, dar mai mult prin pasarea responsabilitatii, ceea ce sugera de fapt ca lucrurile stau prost.
Si daca pregatirile nu sunt gata nici macar la nivelul Parlamentului, nici nu vreau sa ma gandesc ce se intampla in teritoriu, unde vor avea loc cateva sute de reuniuni la nivel de experti, mai precis in fiecare capitala de judet unde baronul aferent se va prezenta dupa cm il duce capul si bunul gust.
Pe ministrul Negrescu nu-l plang. Dincolo de o imagine mai spalata in raport cu restul guvernului pe care a reusit sa si-o construiasca stiind sa faca acordurile gramaticale corect si dincolo de faptul ca a stiut sa-si gestioneze foarte bine relatia cu presa, ca substanta, mandatul dlui Negrescu nu mi s-a parut a avea succese majore, iar situatia reala a pregatirii presedintiei ConsUE este o dovada elocventa.
Alta dovada este dezastrul de la CJUE, unde a inlocuit un autentic profesionist, pe Horatiu Radu, care a inchis vreo 200 de infringementuri si a salvat Romania de plata a cateva sute de milioane de euro, cu un politruc perfect adus de pe feuda Craiova, Costin-Radu Cantar, care nici macar o limba straina nu vorbeste acceptabil pentru acest nivel de reprezentare europeana.
Numai bine dl Cantar a si pierdut pentru Romania un proces la CJUE pe tema gropilor de gunoi.
Din start nu prea inteleg ce rost legitim putea avea acest minister si ce rost are impartirea ministerului de Externe in trei portofolii, intre un ministru plin si doi cu delegatie, care nu au facut decat sa se macine intre ei, inclusiv prin informatii pompate in presa. S-au mai impartit niste sinecuri si Dragnea a pus sub controlul sau doua zone cheie din Externe - relatia cu SUA si cea cu Bruxelles-ul, ambele facute praf.
Ceea ce ar trebui sa ne ingrijoreze in mod real este esecul spre care ne indreptam. Logistic si organizatoric se anunta un esec de proportii epice, mai ales in teritoriu, unde expertii vor fi carati ca sa multumeasca toti baronii locali.
Pe fond, vom intra in presedintia ConsUE fara niciun proiect real, desi va fi probabil cea mai grea presedintie din ultima vreme, care trebuie sa gestioneze Brexitul si alegerile europene. Reprezentantii Romaniei trebuie sa prezideze toate reuniunile, sa medieze intre tabere, inclusiv prin discutii informale, adesea mai importante decat cele formale. Cine sa faca asta? Dna Dancila si restul garniturii sale de ministri caricaturali?
Mai grav decat atat, vom intra la aceasta presedintie, fapt fara precedent, dupa doua puneri la zid succesive intr-o chestiune esentiala, adica statul de drept. Marti, actuala putere va incasa doua lovituri de proportii.
Intai, cel mai dezastruos Raport MCV de la infiintarea Mecanismului, solicitari ferme de renuntare la toate modificarile legislative care bulverseaza sistemul judiciar, la procedura actuala de numire a unui procuror sef DNA si la revocarea procurorului general. Si de MCV nu depinde doar accesul in Spatiul Schengen, deja o operatiune total compromisa. Depind si fondurile pe care le primeste Romania, dar si interesul investitorilor straini, chiar si nivelul dobanzilor la care se imprumuta Romania.
Apoi va veni Rezolutia privind statul de drept din Romania, autentic rechizitoriu in 13 puncte care se refera si la justitie, dar si la represiunea din 10 august, la sufocarea presei independente si a ONG-urilor.
Niciodata o tara nu a intrat cu asemenea probleme la presedintia ConsUE. Si de aceea chiar europenii au vrut sa salveze aparentele. S-a discutat despre renuntarea la rezolutie pana trec cele 6 luni, era aproape fapt implinit, cand Dragnea s-a suit cu picioarele pe masa din nou cu revocarea procurorului general, apoi cu asedierea ICCJ. Pentru ca niciunde in lumea civilizata CCR nu mai e privita ca altceva decat o anexa a lui Dragnea.
Si in Rezolutie acest lucru este sugerat cu o transparenta absolut atipica, pentru ca o critica la adresa unei curti constitutionale este un fapt absolut exceptional.
Intr-o asemenea situatie ar fi fost absolut logica activarea articolului 7 din Tratat privind suspendarea dreptului la vot. A fost evitata aceasta optiune doar pentru ca UE insasi nu a vrut sa preluam presedintia ConsUE sub aceasta procedura de sanctionare. Si probabil ca se va intampla dupa cele 6 luni.
Suntem in cel mai prost moment al parcursului nostru european, mai prost decat in perioada pre-aderare, surse de la Bruxelles spun ca pur si simplu Bucurestiul nu mai conteaza, acest guvern nu mai e partener de discutii, este un ciumat.
Iar ceea ce ar fi putut sa fie, ar fi trebuit sa fie, o imensa oportunitate, adica presedintia Consiliului UE, se anunta o catastrofa provocata de niste semiagramati si in mod cert analfabeti politic.
