Semne care îţi arată că restaurantul la care mergi nu stă bine la capitolul igienă
Şi anul acesta, ca în fiecare vară, în România sunt anunţate epidemii de enterocolită, motiv pentru care trebuie acordată o atenţie sporită locurilor în care luăm masa, cu atât mai mult dacă suntem în vacanţă, în ţară sau în străinătate, iar alimentele apetisante de la standurile de pe plajă ne „momesc”. Provocată de virusuri, ciuperci, bacterii sau paraziţi, enterocolita nu îi ocoleşte mai ales pe cei cu un sistem imunitar slab, care mănâncă în locuri cu o igienă precară.
Preţurile piperate sau un local frumos amenajat nu ar trebui să reprezinte dovezi suficiente că un restaurant stă impecabil la capitolul igienă. Un exemplu recent în acest sens ar fi restaurantul Chiltern Firehouse din Londra, frecventat de vedete precum David Cameron, Kate Moss şi David Beckham, care a fost notat cu doi din cinci la capitolul igienă, în urma unor teste riguroase.
Carl Edwards, un microbiolog de la Universitatea din Nottingham, a explicat pentru publicaţia britanică „Daily Mail” care sunt detaliile de care trebui să ţinem cont, în ceea ce priveşte igiena, chiar şi în restaurantele care îţi inspiră încredere:
Spune „nu” cuburilor de gheaţă şi lămâii
Nimic nu este mai răcoritor decât un pahar de apă plată cu gheaţă şi lămâie, însă aceste ingrediente au mai mulţi microbi decât ai crede. Aproximativ 70% din lămâile din băuturile dintr-un restaurant arată semne ale dezvoltării bacteriilor, potrivit unui studiu recent al „Journal of Environmental Health”. Astfel, coaja lămâilor din băutură conţine bacterii fecale şi E. Coli. Aceste bacterii se „lipesc” de lămâia servită pentru că, de multe ori, bucătarii nu obişnuiesc să poarte mănuşi pentru cele mai multe dintre activităţile desfăşurate într-o bucătărie, cum ar fi tăierea lămâilor, şi, cum lămâile nu sunt curăţate sau gătite, bacteriile nu sunt ucise.
În plus, este posibil ca în restaurantele unde se pun pe masă carafe cu apă, acestea să nu fie spălate o zi întreagă, chiar dacă sunt folosite de mai mulţi oameni, iar apa lăsată în recipiente funcţionează asemeni unui incubator pentru microbi. Şi gheaţa poate fi un pericol. În urma unor teste desfăşurate anul trecut s-a descoperit că banalele cuburi de gheaţă pot conţine mai multe bacterii decât se găsesc într-o chiuvetă.
Fii atent la meniu
De cele mai multe ori, meniurile restaurantelor au coperţi din pluş sau catifea, fiind foarte greu de curăţat. Coperţile mai ieftine, laminate, sunt mult mai uşor de curăţat şi, în plus, în caz că nu sunt curăţate, petele de murdărie sunt uşor de identificat, ceea ce spune ceva despre igiena din respectivul local.
Analizează chelnerul
Chelnerul care te serveşte are o uniformă curată? Dar mâinile? Când vine vorba de bijuterii, managerii localurilor nu ar trebui să le permită chelnerilor să poarte mai mult decât o pereche de cercei şi verighetă.
De preferat ar fi ca persoanele care se ocupă de servirea clienţilor într-un restaurant să-şi ţină părul prins şi să aibă unghiile tăiate scurt. În urma unui studiu s-a descoperit că unghiile mai lungi de 3 milimetri reţin o mulţime de microbi, printre care klebsiela, care poate cauza pneomonie şi infecţii ale tractului urinar, şi candida parapsilosis, una dintre cauzele principale ale bolilor candidozice invazive. De asemenea, recomandat ar fi să renunţi să mai mergi în restaurante unde observi cum chelnerii intră la baie cu şorţul pus.
Cum arată toaletele
Verifică dacă există săpun lichid la toalete. Dacă nu, care sunt şansele ca personalul să se spele pe mâini, chiar dacă ar avea o baie separată, din moment ce nu sunt atenţi la astfel de detalii. Asigură-te, de asemenea, că la baie există uscătoare funcţionale sau prosoape de hârtie – prosoapele normale sunt inacceptabile.
Verifică ce se află pe masă
Codimentele nu ar trebui să rămână pe masă o zi întreagă, pentru că asta implică faptul că nu sunt curăţate după fiecare servire. Recipientele de sare şi piper sunt, de obicei, mai murdare decât sticlele de muştar şi ketchup, pentru că, nefiind atât de unsuroase, sunt curăţate mult mai rar. Bilă neagră primesc şi restaurantele în care feţele de masă nu sunt schimbate după fiecare client, mai ales dacă acestea prezintă pete de mâncare.
Evită tocătoarele de lemn
Chiar dacă lemnul este în mod natural rezistent la germeni, trebuie lăsat la uscat cel puţin o oră după spălare pentru ca bacteriile să nu se mai dezvolte. Aşa că nu comanda feluri de mâncare servite pe funduri de lemn. În restaurantele mari, care au mulţi clienţi, rar se întâmplă ca tocătoarele să fie curăţate aşa cum trebuie şi lăsate să se usuce complet.
Cu ochii pe bani
Fii atent la felul în care personalul manipulează banii în locurile în care poţi lua mâncare la pachet. Banii sunt murdari, iar buzunarele portofelului sunt adevărate „incubatoare” pentru germeni, un studiu demonstrând anul trecut că se găsesc mai mulţi microbi pe o monedă decât se găsesc pe capacul de la toaletă. Bancnotele pot fi, de asemenea, contaminate cu bacteria klebsiella şi cu enterobacter. Observă dacă personalul ia banii fără să se spele sau nu folosesc mănuşi, pregătind apoi sandvişul.
Sursa: adevarul.ro