Selena Gomez a fost internată într-un centru de psihiatrie din Statele Unite

Selena Gomez a fost internată într-un centru de psihiatrie din Statele Unite

Cântăreaţa şi actriţa Selena Gomez a fost internată într-un centru de psihiatrie din Statele Unite după ce a suferit o "criză emoţională" săptămâna trecută, a anunţat miercuri site-ul TMZ, citat de EFE.

Sursele consultate de site-ul specializat în ştiri mondene au indicat că Gomez, în vârstă de 26 de ani, a fost spitalizată prima dată timp de câteva zile în ultima săptămână din septembrie la Cedars-Sinai Medical Center de Los Angeles, deoarece era "nervoasă" şi "deprimată" din cauza unui nivel alarmant de scăzut al celulelor albe din sânge.

Ea a revenit la spital la sfârşitul săptămânii trecute deoarece nivelul scăzut al globulelor albe a persistat, ceea ce a antrenat o ''spirală emoţională negativă''. Îm timpul acestei a doua internări, ea a suferit o depresie nervoasă după ce medicii nu au lăsat-o să plece.

În prezent, Gomez este internată într-un spital de psihiatrie de pe coasta de est a SUA, unde primeşte terapie dialectic comportamentală, un tratament care i-a fost aplicat şi în trecut şi care este folosit pentru diverse tulburări.

Fosta vedetă Disney a suferit anul trecut un transplant de rinichi din cauza unui lupus.

În 2014, Gomez a petrecut două săptămâni într-un centru de reabilitare pentru abuz de alcool, marijuana şi droguri, după ce s-a despărţit cu Justin Bieber.AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 „În opinia mea, Călin Georgescu este victima unor oameni din servicii care își plătesc polițe”

3 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

4 Foarte interesante amănunte...

5 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016