Seism diplomatic în lumea arabă! Egiptul, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahrainul rup legăturile diplomatice cu Qatarul, acuzat că susține terorismul

Seism diplomatic în lumea arabă! Egiptul, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahrainul rup legăturile diplomatice cu Qatarul, acuzat că susține terorismul

Risc Seismic

Arabia Saudita, Egipt, Emiratele Arabe Unite si Bahrain au anuntat luni ca au rupt legaturile diplomatice cu Qatarul, stat acuzat ca "sustine terorismul", inclusiv al-Qaeda, gruparea Stat Islamic si Fratia Musulmana, scrie AFP.

UPDATE Dupa aceste anunturi, si guvernul yemenit a precizat ca rupe relatiile cu Qatarul, pe care il acuza de legaturi cu rebelii Houthis pro-iranieni si ca sustine gruparile jihadiste.

De asemenea, prin intermediul agentiei de stiri oficiale, Bahrainul a justificat decizia acuzand Doha de "subminarea securitatii si stabilitatii (n.r. regatului) si interventie in treburile sale" interne.

La scurt timp, aceeasi decizie a fost anuntata si de autoritatile din Egipt si de cele din Emiratele Arabe Unite.

Egiptul a "decis sa puna capat relatiilor sale diplomatice cu statul Qatar", a anuntat ministerul egiptean al Afacerilor Externe intr-o declaratie, anuntand inchiderea frontierelor sale "aeriene si maritime pentru toate mijloacele de transport qatareze".

Acest seism diplomatic intervine la 15 zile dupa o vizita la Riad a presedintelui american Donald Trump care a cerut tarilor musulmane sa actioneze impotriva extremismului religios.

Intr-o prima reactie, secretarul american de stat Rex Tillerson a cerut tarilor din Golf sa incerce sa isi rezolve divergentele si sa ramana unite.

Este vorba de cea mai grava criza de la crearea, in 1981 a Consiliului de Cooperare in Golf (CCG: Arabia Sauditga, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman, Qatar).

Aceste evolutii vin dupa ce autoritatile din Qatar au afirmat saptamana trecuta ca au fost victimele unor hacker care au publicat pe site-ul agentiei oficiale de presa QNA afirmatii false atribuite emirului Tamim ben Hamad Al-Thani.

Aceste afirmatii controversate vin impotriva consensului regional asupra mai multor subiecte sensibile, in special Iranul, despre care se spune ca este un aliat strategic, in conditiile in care Arabia Saudita tocmai il acuzase ca este "varful de lance al terorismului".

Afirmatiile atribuite seicului contin si comentarii negative legate de relatiile dintre administratia Donald Trump si Qatar.

Risc Seismic


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”