Şeful Wagner susţine că Ucraina a strâns peste 200.000 de militari pentru contraofensivă: „S-a pregătit mulţi ani”
Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat că Ucraina a convocat peste 200.000 de militari pentru contraofensiva sa iminentă asupra forţelor ruse, transmite EFE, citată de Agerpres.
Evgheni Prigojin. Profimedia
„Au strâns circa 200.000 de oameni. Ba chiar aproape 400.000, după alte calcule. (...) Duşmanul este serios şi s-a pregătit mulţi ani pentru ceea ce se întâmplă acum'', a declarat, duminică, patronul companiei militare private într-o discuţie cu membrii grupului Ciber Frente Z.
Referitor la contraofensivă, Prigojin a apreciat că aceasta nu începe pentru că autorităţile de la Kiev aşteaptă să se usuce pământul şi să le ajungă armamentul occidental.
„Wagner nu poate câştiga războiul de unul singur. Trebuie să ne unim eforturile'', a afirmat Prigojin.
Rusia „Suferă pierderi colosale”
Purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Oleksii Dmîtraşkivskii, a declarat duminică noapte la emisiunea de ştiri a televiziunii naţionale că Rusia pierde circa două companii pe zi în încercările sale de a cuceri oraşul Avdiivka, pe frontul de est al Ucrainei.
„Suferă pierderi colosale; în fiecare zi, duşmanul pierde în jur de două companii, dar o ia mereu de la capăt'', a declarat oficialul ucrainean, care a explicat totodată că „luptele de poziţionare în zona Marinka şi Avdiivka vor continua'' fără mari schimbări.
Purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene a mai spus că forţele ruse obţin uneori rezultate, „dar toate poziţiile noastre cucerite de duşman sunt recapturate şi recuperate'' de armata ucraineană.
Comandanţii armatei ruse trimit la luptă soldaţi „fără nicio pregătire''
Oficialul ucrainean a informat că, potrivit unor declaraţii făcute de prizonieri de război ruşi capturaţi de ucraineni, comandanţii armatei ruse trimit la luptă soldaţi „fără nicio pregătire''.
„Pur şi simplu îi trezesc în plină noapte, sub focul mitralierelor, şi îi trimit să atace poziţii'', a afirmat el.
Statul Major al forţelor armate ucrainene a explicat că forţele ruse continuă să-şi concentreze eforturile în zonele Lîman, Bahmut, Avdiivka şi Marinka, toate situate pe frontul de est. În aceste patru zone, ucrainenii au respins 58 de atacuri în ultimele 24 de ore, potrivit buletinului conducerii militare ucrainene.
Administraţia militară din provincia Lugansk a denunţat însă luni raziile şi s echestrările de civili efectuate de autorităţile impuse de Moscova în această provincie din estul Ucrainei, provincie ocupată în mare măsură de Rusia.
„Cazurile de sechestrări violente ale populaţiei civile de către invadatorii ruşi nu încetează. Mai concret, în (municipiul) Satrobilsk, fac razii în casele cetăţenilor suspectaţi că sprijină Ucraina şi îi duc pe oameni într-un loc necunoscut de unde nu se mai întorc'', informează, într-un comunicat publicat pe contul său de Telegram, administraţia militară din zonă, care denunţă şi alte abuzuri comise de forţele de ocupaţie.
Grădiniță jefuita
La Cimîrivka - Ucraina, invadatorii au jefuit recent o grădiniţă, iar în apropierea Popasna, au furat pietre funerare din cimitir pentru a modifica inscripţiile şi a le reutiliza pentru mormintele soldaţilor ruşi. „Este de trei ori mai ieftin să facă asta, decât să comande un monument nou'', mai menţionează nota administraţiei militare din Lugansk.
Sursa: adevarul.ro