Şeful unui post de poliţie din Olt, arestat preventiv pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Şeful unui post de poliţie din Olt, arestat preventiv pentru luare de mită şi trafic de influenţă

Un agent de poliţie din cadrul IPJ Olt, şef al unui post de poliţie din judeţ, a fost arestat preventiv pentru luare de mită şi trafic de influenţă, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea o sumă de bani pentru soluţionarea favorabilă a unui dosar penal.

Potrivit unui comunicat transmis de Direcţia Generală Anticorupţie Olt, poliţiştii anticorupţie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au organizat şi realizat prinderea în flagrant a agentului de poliţie, imediat după ce a primit 750 euro de la martorul denunţător.

"Suma a fost pretinsă de poliţist în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal ce îl privea pe denunţător şi intervenţiei în acest sens pe lângă procurorul care supraveghea urmărirea penală în cauza respectivă", precizează DGA Olt.

Acţiunea a avut loc pe 17 decembrie, în seara aceleiaşi zile, poliţistul fiind reţinut sub acuzaţia de luare de mită şi trafic de influenţă. Pe 18 decembrie agentul a fost prezentat Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, propunere acceptată de către instanţă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”