Șeful Unifarm, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în dosarul măștilor. Intermediarul presupusei șpăgi și-a recunoscut fapta

Șeful Unifarm, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în dosarul măștilor. Intermediarul presupusei șpăgi și-a recunoscut fapta

Procurorii DNA l-au trimis vineri în judecată pe Eugen Adrian Ionel, fostul director general al Unifarm, pe care îl acuză că a luat 760.000 de euro mită la un contract pentru furnizarea de măști de protecție.

Comunicatul integral:

În completarea comunicatului nr. 368/VIII/3, din data de 23 iunie 2020, procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:

IONEL EUGEN ADRIAN, la data faptelor director general al Companiei Naționale Unifarm SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

– luare de mită,

– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

– complicitate la trafic de influență,

– instigare la fals intelectual,

– folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, 

RADU MARIA LIZICA DANIELA, la data faptelor șef serviciu comercial al CN Unifarm SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

 abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

– fals intelectual.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În contextul declarării de către Organizația Mondială a Sănătății, în data de 30 ianuarie 2020, a stării de urgență pentru sănătatea publică la nivel internațional din cauza infecțiilor cu noul Coronavirus, Guvernul României a emis O.U.G. nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală (printre echipamentele respective fiind incluse combinezoanele și măștile de protecție) precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei.

CN UNIFARM SA a fost desemnată, alături de alte instituții publice, să efectueze achiziții de astfel de echipamente de protecție.

În acest context, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins suma de 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).

Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.

Același document ar fi fost semnat și de inculpata Radu Maria – Lizica – Daniela, în calitate de șef serviciu comercial în cadrul CN Unifarm SA, pe care, ulterior, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat-o să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei respective. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție.

Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară ar fi pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului.

Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească cei 760.000 euro amintiți anterior.

Deoarece societatea comercială furnizoare nu ar fi achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit inițial, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A, a decis rezilierea unilaterală a contractului.

Totuși, anterior, firma respectivă ar fi reușit să livreze cantitățile de 1 milion de măști chirurgicale (neconforme cu standardele stipulate în contract) și 25.920 de combinezoane din totalul echipamentelor menționate în contract, pentru care CN Unifarm SA a achitat suma de 2.380.000 lei (reprezentând doar valoarea măștilor respective).

Prin modalitatea descrisă mai sus s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum de către societatea beneficiară a contractului.

Separat de cele anterior menționate, în cauză s-a mai reținut că, la data de 06 iunie 2016, Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA cu încălcarea dispozițiilor legale.

Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.

Or, dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii acestuia, printre care și Ionel Eugen Adrian. În aceeași zi, inculpatul ar fi emis și ar fi semnat o decizie, în urma căreia, în perioada 14 iulie 2016 – 25 mai 2020, ar fi obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei.

În cauză, CN Unifarm SA s-a constituit parte civilă pentru suma de 2.380.000 lei.

În cauză, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ce aparțin celor doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu trei inculpați (persoana intermediară și doi reprezentanți ai societății beneficiare a contractului), în sarcina acestora reținându-se săvârșirea unor infracțiuni de trafic și cumpărare de influență.

În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv

– 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei trei inculpați, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Foto: Adrian Ionel Unifarm (InquamPhotos / Octav Ganea)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri